Bine ati venit pe blogul de stiri ”Harghita News”! Acest portal va ofera cele mai importante stiri din Harghita precum si o lista cu legaturi de internet spre primariile, pensiunile si publicatiile din judet.

sâmbătă, 19 iunie 2010

Marko Bela ştie el ce ştie

Marko Bela ştie el ce ştie

Vicepremierul UDMR, Marko Bela a făcut zilele trecute o aparentă gafă. Oare? La vizita omologului ungar, Marko Bela i-a urat acestuia bun venit în Ungaria. Oficialul român nu şi-a dat seama de greşeală şi a continuat discursul. “Permiteţi-mi să-l salut pe domnul Semelj Zsolt, vicepremierul Republicii Ungariei şi membrilor delegaţiei domniei sale. E prima vizită oficială a domnului viceprim ministru în Ungaria, la invitaţia mea”, a declarat Marko Bela.

De fapt pentru liderii UDMR, ca şi Marko Bela, România este Ungaria. De 20 de ani pas cu pas şi-au realizat toate obiectivele cu finanţare de la Budapesta şi de la bugetul ţării noastre. Au învăţământ de stat superior în limba maghiară, au fost mereu la guvernare şi la ciolanul generos al bugetului, au realizat de facto ţinutul secuiesc, iar, mai nou, prin grija preşedintelui şi a lui Funeriu au eliminat limba română din curicula istoriei şi geografiei naţionale de prin şcolile ardelene. Chiar zilele acestea vorbeam cu un ofiţer din serviciile speciale, care încerca să scuze gestul vicepremierului: – Ei mai greşeşte omul! Din păcate, Marko Bela, care primeşte sute de mii de lei noi din Ungaria să-şi publice volumele de versuri (nici măcar laureaţii premiilor Nobel nu primesc atâţia bani pentru metafore) ştie foarte bine ce spune: O mare parte a clasei politice şi din demnitarii aleşi şi numiţi în funcţii din România (că la mulţi îmi e greu să le mai spun români) au primit stipendii grele şi sponsorizări electorale grase de la oameni de afaceri şi magnaţi unguri şi fundaţii de la Budapesta. Cazul Arpi de la Cluj e arhicunoscut. Aceşti politicieni ajunşi apoi la putere joacă ceardaş pe notele impuse de Budapesta şi de liderii UDMR, şi CNS, şi credeţi-mă că nu e teoria conspiraţiei, ci o realitate crudă cum un stat îşi pierde demnitatea şi suveranitatea printr-o clasă politică plătită de mercenari şi trădători.

Ionuţ Ţene

Sursa: http://www.napocanews.ro/2010/06/marko-bela-stie-el-ce-stie.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu