Bine ati venit pe blogul de stiri ”Harghita News”! Acest portal va ofera cele mai importante stiri din Harghita precum si o lista cu legaturi de internet spre primariile, pensiunile si publicatiile din judet.

marți, 13 mai 2014

Condei.ro: Eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră poate deveni realitate



Gurile Dunării vs destabilizare
Prinsă în mijlocul evenimentelor provocate de Rusia, Ucraina a început să își controleze mai ferm frontiera pe segmentul transnitrean al Republicii Moldova. Pentru a merge la Moscova, liderii de la Tiraspol trebuie să mergă la Chișinău de unde să ia avionul către Kremlin, ucrainenii interzicându-le deplasarea via Odesa. Pe 9 mai, Dimitri Rogozin, mai pe românește Dumitru Rogojină :) , vicepremier al Federației Ruse, a întâmpinat dificultăți să folosească spațiul aerian ucrainean pentru a ajunge la Tiraspol, conform propriilor declarații, fiind nevoit să folosească spațiul aerian al României pentru a ajunge la Chișinău… Cam ciudat pentru tradiția rusească, nu?

La întoarcere și mai rău pentru rus, România a aflat între timp că Dumitru Rogojină, vicepremierul Rusiei, este pe lista celor sancționați de vest și i-a trântit ușa în nas, ușa spațiului aerian… Rogojină a fost nevoit să se strecoare într-o cursă de linie Chișinău – Moscova. Odată ajuns acasă a început să debiteze câte în lume și în stele… în fine.

Dar ce se va face Rusia în condițiile în care conflictele separatiste actuale se vor calma, iar Ucraina învățând lecția grea pe care a primit-o în ultimele luni va face viață amară transnistrenilor? Cum va mai controla Rusia în mod direct zona separatistă transnistreană dacă nu va avea o legătură terestră directă sau o legătură aeriană sigură? Spațiul aerian ucrainean ar putea să le fie semi-ostil o vreme bună…

Așadar, dacă vor accepta reîntoarcerea zonelor cu probleme de secesiune sub controlul total al Kievului, ce vor face cu Transnistria? O vor lăsa blocată între restul Republicii Moldova și o Ucraină ostilă? O vor pune pe linie de semiabandon? Îi vor face o punte spre Marea Neagră? Sau o vor controla prin intermediul Chișinăului? Astfel, îngrijorarea lui Darius Vlad că Rusia va încerca să creeze ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria este de actualitate. Mergând pe această linie și ținând cont de creșterea forțelor aeriene rusești în Crimeea, Rusia ar putea urmări 1) eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră sau 2) asigurarea accesului la Marea Neagră pentru zona transnistreană preluând Bugeacul (parte din actuala regiune ucraineană Odesa). Aceste scenarii sunt extrem de plauzibile având în vedere mutările geostrategice realizate de o vreme bună de Putin.

O parte din analiști sunt însă tentați să meargă pe varianta că Rusia nu ar dori Gurile Dunării preferând doar o ”destabilizare a Ucrainei în perspectiva alegerilor din 25 mai”… Dar de ce nu pe amândouă?

Transmiterea controlului Bugeacului, vestului regiunii Odesa în mâinile unor grupuri separatiste sprijinite masiv de forțele rusești ar asigura și mult doritul acces spre Transnistria și destabilizarea generală a Ucrainei, suplimentar față de destabilizarea care deja există. O serie de provocatori încercaseră zilele trecute să obțină poziții în orașul Reni, în Bugeac, la 22 km de Galați.

Trupele ruse vor invada teritoriul Ucrainei până la mijlocul acestei luni, au declarat surse din cadrul Ministerului de Externe din Belarus, citate de portalul charter97.org, relatează adevarul.ro. Portalul, nu oferă însă prea multe detalii referitoare la invazia rusă în Ucraina. În acelaşi timp, în cursul unei conferinţe desfăşurate în Canada, generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al Forţelor aliate NATO în Europa, s-a arătat convins că Rusia își poate pune în aplicare planul în Ucraina fără să fie nevoie de o invazie oficială, de vreme ce are suficiente trupe speciale mascate în rândul populației civile și a separatiștilor.

Separatismul și forțele centrifuge o constantă în Ucraina
În articolul „Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina liberă” (de est)”, am arătat că timp de mai bine de 20 de ani separatismul transnistrean gândit și controlat de Rusia a fost sprijinit semnificativ de Ucraina. Din cauza Ucrainei, „statul” separatist transnistrean încă există. Dacă Ucraina respecta integritatea teritorială a Republicii Moldova, în câteva luni (maxim câțiva ani), separatiștii transnistreni, izolați teritorial de RM și de o Ucraina sinceră se sufocau economic și militar. Însă Ucraina a ales să sprijine separatismul promovat de Rusia în zona transnistreană… Acum rușii le mulțumesc cu separatism în Crimeea și alte teritorii din sud și est.

Deși Ucraina nu a fost un partener sincer pentru România și Republica Moldova, pierderea controlului regiunii Odesa de către Kiev ar fi o catastrofă pentru Chișinău care ar putea pierde definitiv zona transnisteană și întâmpina probleme mari cu UTA Găgăuzia și raionul Tărăclia.

Pe de altă parte, Ucraina a fost mereu sub amenințarea unei divizări, plecând de la teritoriile care nu i-au aparținut istoric și care au fost încorporate de sovietici în statul ucrainean și continuând cu rusificarea generalizată din sudul și estul Ucrainei a tuturor etniilor prezente. În aceste condiții, este de neînțeles atitudinea tuturor guvernelor de la Kiev care în conflictul transnistrean au mers pe cartea Rusiei sabotând în permanență poziția Republicii Moldova și susținând existența acestei enclave teritoriale sub comandă rusească.

Strategia defensivă a României și Republicii Moldova pe limanul Nistrului
Cristian Negrea este de părere că zona Bugeac – Odesa – Transnistria ar reprezenta una din viitoarele ținte ale Kremlinului „lovitura va porni din Transnistria dar spre sud-est, cu scopul ocupării Odesei și apoi al avansului spre istmul Perekop, prinzând forțele ucrainene de acolo între două fronturi. Inevitabil, acestea vor ceda, lăsând cale liberă forțelor ruse din Crimeea care vor avansa ocupând tot sudul Ucrainei până la Nistru și chiar dincolo de el, până la Prut”, analistul propunând o strategie defensivă a României pe limanul Nistrului în situația în care Rusia va ataca Odesa, strategie care este puțin probabilă din cauza faptului că ridică probleme mari de convingere a partenerilor NATO, a Kievului, dar ridică și problema capacității militare și de disuasiune a armatei noastre, capacitate care nu este la nivelul dorit.

O astfel de strategie militară ar putea să fie o șansă pentru Kiev ca prin securizarea unui teritoriu de către armata română, teritoriu încă relativ liniștit, Ucraina să poată beneficia la finalul confruntărilor cu separatiștii (și eventual Rusia) de o minimă ieșire la Marea Neagră în situația în care vor fi copleșiți de numărul de focare de conflict / lungimea frontului de luptă. Este însă puțin probabil ca la Kiev să existe încrederea necesară că România nu va folosi această „oportunitate” pentru a-și recupera un teritoriu pierdut, Bugeacul și că această variantă de securizare a unui teritoriu este doar o măsură care pentru România are avantajul de a feri Republica Moldova de un scenariu catastrofal iar pentru Kiev are avantajul că în scenariul cel mai sumbru are totuși o minimă ieșire la mare.

Ce poate face Republica Moldova…
Pe ultima sută de metri, Republica Moldova şi-a plasat forţele militare în stare de alertă, invocând înrăutăţirea situaţiei de securitate în Ucraina, după ce guvernul de la Kiev a decis trimiterea unei unităţi militare de elită în portul Odesa. Preşedintele Nicolae Timofti şi premierul Iurie Leancă au spus într-o declaraţie comună că forţelor moldovenești de securitate li s-a ordonat „să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea ordinii publice la frontierele de stat”. De asemena, vicepremierul moldovean Eugen Carpov s-a întâlnit marţi, la Casa Albă, cu Tara Leweling, directorul Consiliului Naţional american pentru Securitate, la o zi după plasarea forţelor de la frontieră în stare de alertă, din cauza unor îngrijorări legate de criza din Ucraina.

Este bine, însă ne putem întreba dacă de la escaladarea conflictului în Ucraina (începând cu Crimeea de ex) este posibil ca agenți ruși să fi aterizat liber la Chișinău și să se fi deplasat ulterior spre Tiraspol și alte zone din RM care ar putea deveni focare de instabilitate așa cum subliniază o parte a presei?

Dar situația creată la Banca de Economii a Moldovei (BEM) prin preluarea unui pachet important de acțiuni de Banca de stat a Federației Ruse, dar situația aeroportului din Chișinău concesionat unei firme din Rusia? Sunt aceștia pași spre contracararea unei situații periculoase în care ar putea fi împinsă Republica Moldova de către Rusia? Nu, exact invers, mielul, deși este protejat de niște garduri, începe să deschidă porțile să primească înăuntru pe lup. În cazul de față pe urs, ursul rus… Aeroportul din Chișinău aflat deja pe mână rusească este un punct fierbine în orice strategie de securitate a Republicii Moldova.

Alex Cozer de la Independent.md se întreabă care este reacția politicienilor de la Chișinău la informațiile precum că violențele din Odesa au fost posibile din cauza faptului că diversioniștii ruși veniți de la Tiraspol (probabil via aeroportul Chișinău) „și dacă au reușit indivizii ăștia să ajungă în Odesa și să provoace acele tragedii, atunci cât de greu le va fi să repete același scenariu la Bălți, Comrat, Cahul sau chiar Chișinău? Pentru că, în fond, ce diferențe sunt între Comrat și Kramatorsk, Bălți și Slaviansk sau chiar Chișinău și Donețk? În cazul Comratului s-a văzut și la acel așa-zis referendum cât de multă dragoste pentru ”mama Rusia” zace în autonomie. La Bălți e de ajuns să meargă 2-300 de ”oameni în verde” de la Tiraspol și să avem și-acolo vreun Slaviansk. Deja rețeaua de socializare Odnoklasniki colcăie cu mesaje care îndeamnă la alipirea la Federația Rusă și înarmări pentru a lupta cu ”fasciștii”.”

Valeriu Munteanu deputat în parlamentul de la Chișinău din partea PL, invitat joi la emisiunea Fabrika de la Publika TV a punctat exact aspectele în care Chișinăul s-a auto vulnerabilizat în fața Rusiei (Banca de Economii, aeroportul, acceptarea propagandei rusești în media), acum când Republica Moldova se poate aștepta la provocări de orice tip.

Propaganda rusească este prezentă pe toate portavocile media ale Rusiei la Chișinău. Dovada impactului acestora sunt atât modul în care votează cetățenii Republicii Moldova, cât și sondajele privind atitudinea acestora față de UE vs. Uniunea Vamală, NATO sau România vs. Rusia. Sper să nu vedem dovezi mai conflictuale, pentru că în situația în care de la Kremlin se va urmări crearea unor provocări pe teritoriul RM, propaganda media va avea rolul ei. Lucrurile stau așa de mult timp, însă guvernul pro-european de la Chișinău nu a arătat un interes major în a stăvili propaganda media de tip sovietic care bombardează cetățenii republicii… Mai mult, revenirea TVR la Chișinău a fost un proces mult prea anevoios și încă incomplet pentru o guvernare democratică. Este adevărat că o serie de politicieni obțin bani buni de pe urma posturilor rusești difuzate în RM, dar întrebarea este cât timp vor mai accepta guvernanții de la Chișinău manipulările mediatice rusești, cât timp vor mai accepta să fie călcați în picioare de rusul Dumitru Rogojină?!

Cătălin Cornea
Sursa: http://www.condei.ro/eliminarea-ucrainei-de-la-marea-neagra-poate-deveni-realitate/

vineri, 25 aprilie 2014

Condei.ro: La ce ne trebuie nouă arme?!

Condei.ro: La ce ne trebuie nouă arme?!

Astfel, de la planurile de asigurare a unui minim necesar de 48 de avioane multirol noi, planuri valabile înainte de declanşarea crizei economice, am ajuns să ne mulţumim cu 12 avioane second-hand care nu pot asigura mai nimic, nici măcar poliția aeriană pe întreg teritoriul țării, ca să nu mai vobim de vreo capabilitate de răspuns aerian în cazul unui conflict.
Epoca Tăriceanu
Pe vremea lui Tăriceanu, România îşi anunţa intenţia să cumpere 48 de avioane multirol noi, de generaţia a 4-a, fiind dispusă să aloce 3,5 miliarde de euro pentru această achiziţie.
În aceste vremuri de mare angajament (oratoric) bugetar al guvernului, cinci mari producători și-au arătat dorința de a furniza flota de avioane multirol românești: Lockheed Martin (SUA) cu modelul F-16, Saab(Suedia) cu modelul JAS-39 Gripen, Boeing (SUA) cu modelul F-18, consorţiul Eurofighter (mai multe state europene) cu modelul Typhoon şi Dassault (Franţa) cu modelul Rafale.
În urma analizei realizate la București, analiză care ţinea cont atât de parteneriatul strategic al României cu SUA, de faptul că modelul F-16 era testat cu succes în manevre de război real, dar și de faptul că un contract cu americanii asigura tranziția la aparatele F-35, avioane de generația a 5-a, oferta preferată a devenit cea pentru modelul de avion F-16 chiar dacă este un avion relativ vechi. Tăriceanu a ratat însă momentul semnării unui contract pentru cele 48 de avioane multirol…
Epoca Băsescu – Boc
Criza financiară a fost folosită ca motiv pentru abandonul ideii de a avea 48 de avioane noi, costul acestora fiind în jur de 6 miliarde de dolari. Noul plan prevedea ca România să cumpere 48 de avioane F-16, în două etape, în prima etapă să achiziționăm 24 de aparate F-16 second-hand, livrate gratis de SUA, în 2013, dar pentru care trebuie să plătim aproximativ 1,3 miliarde de dolari pe modernizare, echipare completă și asistenţa tehnică pe o perioadă de câțiva ani, iar în etapa a doua urma să achiziționăm alte 24 de aparate F-16, de data aceasta noi. Nici soluția aceasta nu a fost însă pusă în practică.
În 2011, Boc s-a simțit mai puțin pe acest subiect, apărând în scenă Băsescu care a confirmat că le-a spus americanilor că nu avem bani și nu ne putem angaja într-un astfel de contract, decât dacă am găsi o soluție de finanțare pe termen lung. „Nu avem bani ” însemna după Băsescu că România nu va putea plăti miliarde, ci poate plăti 200 de milioane, maxim 300 de milioane anual. Soluția identificată atunci a fost ca România să fie parte a unei achiziții comune pentru mai multe state din regiune (România, Croația și Bulgaria), achiziție care ar fi însemnat atât un preț mai mic pe bucată, cât și o eșalonare în timp a banilor. La vremea respectivă, ministrul apărării de la Sofia a explicat că este vorba despre “o ofertă la pachet”, despre un “pachet comun de achiziţie”, dar fiecare aeronavă va aparține exclusiv ţării care plăteşte pentru ea. Ulterior s-a lansat și varianta unificării forțelor navale și aeriene românești și bulgărești… Băsescu vorbea chiar de o achiziție regională care să pună la dispoziție avioane și pentru alte state interesate (se sugera că o parte din avioanele achiziționate la pachet să poată fi închiriate unor state care nu își permit să le cumpere… Republica Moldova de exemplu ar avea mare nevoie, și prin închiriere România s-ar justifica foarte ușor de ce dotează militar cel de-al doilea stat românesc). Vorbe…
Epoca Dobrițoiu, Dușa, Ponta
După schimbarea guvernării, în 2012, Ministerul Apărării a propus o nouă soluție: achiziționarea a 12 avioane F-16 second-hand, de la armatele Olandei sau Portugaliei, care au anunțat că au disponibile astfel de aparate folosite. În 2013 a fost aprobată varianta de achiziționare a 12 avioane multirol F16 din Portugalia prețul total fiind în jur de 700 de milioane de dolari, prima tranșă fiind plătită în 2013. Contractul cu portughezii presupune modernizarea avioanelor, repararea capitală a motoarelor și pregătirea, în Portugalia, a personalului român ce va opera avioanele F-16 (9 piloți şi 75 de tehnicieni), urmând ca sosirea în România a primelor aeronave să aibă loc cursul anului 2016, iar capacitatea operaţională necesară serviciului de luptă să fie realizată până la finalul anului 2017 conform unui comunicat de presă al MAPN.
Cele 12 avioane F-16 second-hand sunt o soluție minimală, dar concretă. Minimală pentru că nu acoperă nici măcar necesarul pentru poliție aeriană, ce să mai vorbim de capacități de ripostă la o amenințare militară. În expunerea de motive a Guvernului la legea 240/2013 (lege pentru realizarea capabilității operaționale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului ”Avion multirol al Forțelor Aeriene”) se vorbește despre intenția achiziționării a trei escadrile de avioane multirol, de preferință de generația a V-a (F 35 JSF), cu perioadă de tranziție asigurată de F16 (generația a IV-a).
Întrebarea este dacă evaluările din această concepție vorbesc de trei escadrile pentru asigurarea Serviciului de Luptă – Poliția Aeriană (deși în 2008 ne propuneam patru escadrile), iar noi în 2017, când migurile 21 își vor fi încheiat resursa de zbor vom avea doar o escadrilă însemnă că ne lipsesc minim două și nu suntem în stare să ne asigurăm Serviciul de Luptă – Poliția Aeriană? Da, sigur că da! Dar nu doar că din 2017 vom putea să ne asigurăm cel mult o treime din necesarul pentru poliție aeriană, noi nu o putem face nici acum în totalitate. Recent, ministrul apărării a afirmat că Bucureștiul solicită NATO, între altele, dislocarea unor escadrile în România până când, în 2017, va deveni operațională escadrila noastră de F-16… Să înțelegem că atunci vom face față cu o escadrilă în loc de minim trei?
Ce ne spune contextul regional al evoluțiilor militare din Ucraina și faptul că suntem nevoiți să apelăm chiar azi la americani să ne asigure o parte din poliția aeriană și securitatea în fața amenințărilor rusești?
Turcii au tot trimis în ultima perioadă foarte des F16 să intercepteze avioane de rusești (de cercetare sau de luptă), avioane care se apropiau de spațiul aerian național turcesc, unele avioane rusești venind chiar dinspre Bulgaria și România… a auzit cineva ca România (dar și Bulgaria) să fi ridicat vreun avion să intercepteze pe cele rusești? Nu! Pentru că nu ai cu ce să interceptezi un Suhoi Su-35 sau un Mig 29… Mai mult te faci de râs dacă ridici în aer Mig 21 ca să le intercepteze și escorteze în afara spațiului nostru aerian…
Cine se face vinovat de o asemenea situație? Păi sigur cei care s-au lăsat mereu impresionați de sloganul„la ce ne trebuie noua arme?” sau „nu avem bani”
Cine mai spune că nu avem nevoie de armament, că noi facem imobiliare, că noi avem nevoie de salarii, de pensii, de drumuri nu de arme, acea persoană nu a înțeles nimic din ce se întâmplă pe lumea asta…
Cătălin Cornea

joi, 27 martie 2014

Condei.ro: Ingrediente de stat


re Despre stat, ca formă de organizare socială, se poate discuta oricând, din perspectivă filozofică, istorică, geopolitică şamd. Despre stat se poate discuta şi în România, şi în Ucraina, şi în Tanzania, spre exemplu. Evident, contextul specific fiecărui stat face ca abordarea să fie diferită. Rețeta dreptului international include ca ingrediente populația, teritoriul, organizarea politică şi recunoașterea internațională (practic, recunoașterea suveranității).

Primele trei sunt intrinseci. Dintre acestea, factorul uman – populația (societatea) – este implicit, în absenţa acesteia lipsește însuși obiectul organizării. În epoca modernă, dinamica populaţiei este relativ lentă: nu apar populaţii noi şi cele existente nu dispar într-un ritm perceptibil. Fenomenul migrației popoarelor a încetat demult, iar cazuri extreme, precum cel al Paraguayului, cărui populație a fost în pragul exterminării în anii 1870, ca urmare a războiului Triplei Alianţe, sunt astăzi evitate. Pe termen lung însă, pot apărea variații semnificative în ceea ce privește totalul populației şi, mai ales, schimbarea proporțiilor etniilor ce compun populația, iar aceste schimbări, la rândul lor, pot duce la redesenarea teritoriului statelor. Ingredientul etnic se coace de multe ori la temperaturi diferite, însă important e să nu se ardă. Dar, până acolo, cel mai important, este că populația desfășoară activitățile economice care susțin statul.

Teritoriul este indisolubil legat de populație, este “suportul” acesteia. După ce ultimii mari migratori s-au hotărât cam pe unde le e locul şi după ce “lumile noi” au fost colonizate, teritoriul este definit, în general, de populaţia care îl locuieşte. Chiar dacă există zone nelocuite – deşertice sau, mai nou, radioactive – acestea sunt în general contigue teritoriului locuit. Fiind, după cum spuneam, “suportul” populaţiei, teritoriul poate suferi modificări în funcţie de aceasta, înţelegând nu neapărat populaţia în ansamblul ei, cât factorii ei de decizie. Ca să “dinamizezi” teritoriul, nu trebuie neapărat să duci războaie de cucerire; ar fi suficient sa construieşti autostrăzi sau să dărâmi munţi. Sau, de ce nu, să modifici albia cursului de apă pe care e stabilită graniţa.

Elementul de organizare politică este, de asemenea, legat de factorul uman, regăsindu-se inclusiv în cazul popoarelor migratoare. De fapt, acestea au avut deseori o puternică organizare politică de natură militară, care a dus la cucerirea viitoarelor “gazde” sau, după sedentarizare, a vecinilor. Prin organizarea politică, populaţia îşi manifestă suveranitatea asupra teritoriului său. Dar, ce este cel mai important, organizarea politică este cea care configurează vectorul dezvoltării populaţiei. Şi a teritoriului.

Până când progresul tehnico-ştiinţific a reuşit să ne apropie în procesul denumit generic “globalizare”, cele trei elemente intrinseci erau suficiente pentru a putea vorbi despre stat. În ultimele secole însă, este nevoie de recunoaşterea internaţională, în cadrul relaţiilor internaţionale, element extrinsec statului. Degeaba se proclamă ca stat populaţia ce ocupă teritoriul X, în frunte cu shamanul sau consiliul local, dacă nu-l recunoaște măcar Tanzania, pentru a intra în relații diplomatice. Sau, şi mai bine, ar trebui să-l recunoască un stat capabil să-i ofere protecţie, în caz de nevoie. Desigur, nu se confundă organizarea locală sau autonomă cu suveranitatea. Teriroriul X poate avea autonomie, dar nu suveranitate, în caz contrar se încalcă însăşi suveranitatea statului din care face parte X. Iar suveranitatea statului este deja recunoscută internaţional. Contraargumentul ar fi că xuleştenii ar trebui sa beneficieze de principiul autodeterminării, în anumite situaţii – a se vedea, spre exemplu, cazul Sudanului de Sud. Dar acolo s-a desfăşurat un război. Ar putea avea xuleştenii voinţa şi puterea să poarte un război? Dar statul “protector”? De observat că astăzi războiul se poate purta şi cu robinetul de petrol sau gaze, nu numai cu tancul. Şi, la o adică, dacă nu ai cui să vinzi petrolul, ai putea să-l foloseşti pentru tanc.

Eduard Diaconeasa
Sursa: http://www.condei.ro/ingrediente-de-stat/

marți, 18 martie 2014

Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina de est”

Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina de est”
Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina de est”
Moldova_Transnistria_Crimea_Ukraine 
Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina liberă” (de est)
Unii susțineau că Rusia nu va îndrăzni să atace Ucraina având în vedere forța și mărimea armatei ucrainene…!? Păi nu „a atacat”, ci a intervenit pentru „normalizarea situației” și pentru „apărarea cetățenilor ruși”… Mai mult, „a fost solicitată întervenția de către Ianukovici, președintele în funcție”. În acest dialog al surzilor, „atac” vs. „intervenție pentru normalizarea situației”, nu prevalează forța dreptului, ci dreptul forței. Și Rusia, și Occidentul folosesc când forța dreptului, când dreptul forței în funcție de interese… Nu vă imaginați că Rusia va accepta să i se pună în coaste UE și NATO. Dacă ucrainenii doresc să meargă în Uniunea Europeană vor fi forțați să lase Rusiei o parte din teritoriu și populație, nu pentru a fi acel teritoriu alipit la Rusia neapărat, ci pentru a deveni o zonă tampon.
West_South_East_Ukraine_Moldova_Transnistria_Crimea 
Separatismul susținut de Ucraina, separatism împotriva Ucrainei
Timp de mai bine de 20 de ani separatismul transnistrean gândit și controlat de Rusia a fost sprijinit semnificativ de Ucraina. Din cauza Ucrainei „statul” separatist transnistrean încă există. Dacă Ucraina respecta integritatea teritorială a Republicii Moldova, în câteva luni (maxim câțiva ani), separatiștii transnistreni, izolați teritorial de RM și de o Ucraina sinceră se sufocau economic și militar. Însă Ucraina a ales să sprijine separatismul promovat de Rusia în zona transnistreană… Acum rușii le mulțumesc cu separatism în Crimeea (și posibil în alte teritorii din sud și est)… Ucraina care va rezulta în urma acestor încleștări geopolitice va trebui să învețe să respecte mai mult vecinii și să fie mai sinceră. Nu poți să spui că ești altceva decât Rusia (că ești Ucraina) câtă vreme duci o politică sovietică…

Avansul forțelor rusești pe teritoriul ucrainean
Observăm că Ucraina nu are forța și organizarea militară să oprească desfășurarea și acțiunea ostilă a unor forțe străine în unele zone ale propriului teritoriu… Rusia controlează Crimeea aproape în integralitate și există deja provocări în alte orașe din sud și est.
Având în vedere că ei au tot clamat că intervin pentru „normalizarea situației” și pentru „apărarea cetățenilor ruși” este puțin probabil ca forțele rusești să dorească o încleștare puternică cu cele ucrainene. Rusia va avansa în teritoriul ucrainean atât de mult cât va fi posibil, adică până când va întâlni o ripostă serioasă. Acolo se va opri. Teritoriul „ocupat”, în mod normal (conform uzanțelor geo-strategice rusești post-sovietice), nu va fi anexat la Rusia, ci va fi pentru ei așa-zisa „Ucraină liberă” adică o nouă Transnistrie, având rolul să țină în loc Ucraina vestică zisă și „democratică”… Recent, pentru Bloomberg, premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, declara că speră „că ceea ce se întâmplă acum în Crimeea nu va deveni următorul conflict transnistrean înghețat“.

Riposta forțelor ucraineene
Riposta forțelor ucraineene întârzie să apară. Nici un convoi militar rusesc nu este oprit/blocat (ca să nu vorbim de dezarmat cu forța). Până unde vor înainta rușii? Va accepta Kievul ca rușii să urce spre Odesa sau Harkov? Kievul, atât politic, cât și militar pare să fie într-o ceață totală. În situația în care rușii vor continua să înainteze în teritoriul ucrainean în afara Crimeei, Ucraina va solicita probabil sprijin militar extern.

Intervenție militară suport
Nimeni nu are interesul să intre într-un conflict militar cu Rusia (cum nici Rusia nu ar dori să intre în conflict militar cu SUA sau chiar cu un stat NATO). Dacă vor interveni cei din NATO (deși puțin probabil), o vor face doar pentru a furniza tehnică militară Ucrainei și pentru a susține din spate forțele ucrainene (a securiza zona controlată de ucraineni).

Sancțiuni comerciale
Statele din vestul Europei au relații comerciale importante cu Rusia și în situația problemelor economico-financiare din Europa nimeni nu are interesul să-și anuleze singuri contractele. Mai mult, multe economii vest europene depind de contractele bune la gazul rusesc, nu vă imaginați că vor renunța la ele, nu? Sigur că SUA nu este dependentă de gazul rusesc și nici nu au centre financiare care plutesc pe banii oligarhilor ruși… Europa de vest este în altă situație și nu are nici un interes să intre într-o blocadă economică cu Rusia… Cu cât mai multe sancțiuni economice acum, cu atât mai greu va fi să îți renegociezi ulterior cu rușii contractele energetice.

Scenarii
Rusia avea pregătit demult acest scenariu. Miliţiile „cazace” care au avut rolul de demarare a revoltelor publice împotriva noilor autorități de la Kiev se pregătesc pentru astfel de situații de foarte mult timp. Autoritățile de la Chișinău au demascat astfel de persoane în Republica Moldova în preajma așa-zisului referendum organizat de UTA Găgăuzia… Milițiile „cazace” există și acționează la comanda Rusiei acolo unde este nevoie de o mână hard a Kremlinului.
Ucraina nu este în postura unei țări care să convingă că dorește un parcurs de integrare europeană. Dacă atunci când a stabilit ca obiectiv integrarea europeană, România a avut un parcurs bun de diminuare a corupției, implementare a aquis-ului comunitar și creștere economică, apreciate pentru un stat candidat, în Ucraina toate reformele mult trâmbițate din ultimii 10 ani nu au adus nici un progres relevant, motiv pentru care toate alegerile parlamentare din această perioadă au avut potențialul de se transforma în revolte publice. Tocmai de aceea, o regiune secesionistă care să țină în loc Ucraina ar putea să-i compromită pe perioadă îndelungată perspectivele europene. Ceea ce este chiar scopul Rusiei!
A. Un nou stat (Crimeea sau o zonă mai mare), cu păstrarea accesului la Marea Neagră a ucrainenilor (prin Odesa). În acest caz, vom asista probabil la un teritoriu ucrainean divizat, cu o Ucraină vestică cu suportul și securitatea militară asigurată de NATO și Ucraina estică (sau sud-estică) sub controlul militar și politic al Rusiei.
B. Un nou stat care leagă zona transnistreană de Crimeea și poate și regiuni din est. O astfel de variantă ar elimina Ucraina de la Marea Neagră și pecetlui soarta zonei transnistrene. Din punctul de vedere al Ucrainei, eliminarea accesului la Marea Neagră ar bloca dezvoltarea economică mărind dependența de Rusia. Într-o astfel de situație, Republica Moldova va analiza serios și perspectiva renunțării la zona transnistreană pentru a putea înainta spre Europa. La Chișinău, acum nici un politician nu are curajul să promoveze ideea desprinderii de zona transnistreană pentru că va pierde voturi…. Dacă se va ajunge acolo, întrebarea este cum se va separa fără conflict zona transnistreană având în vedere că separatiștii controlează și orașul Tighina de pe malul drept al Nistrului… O altă întrebare este, dacă Rusia ajunge prin Ucraina la zona transnistreană, va prelua și Bugeacul?

Cătălin Cornea
Sursa: http://www.condei.ro/democratia-ruseasca-de-la-transnistria-la-ucraina-libera-de-est/

vineri, 3 ianuarie 2014

Ateneul Român, mutilarea arhitecturală și demnitatea politicienilor

reRecent, mai precis în perioada sărbătorilor de iarnă (adică pe șest) Primăria Municipiului București a supus dezbaterii publice proiectul de hotărâre privind PUD pentru proiectul din zona restaurant Cina – Ateneul Român.

Așa-zisul dezvoltator al acestui proiect a obținut avize de la diverse instituții, inclusiv de la Ministerul Culturii, deși mie personal îmi spusese fostul ministru că de MC nu va trece acest proiect… iată că a trecut. E adevărat, cu mici modificări.

Și totuși, cât de normal este ca un astfel de proiect să fie aprobat în zona Ateneul Român – Palatul Regal – Biblioteca Centrală Universitară?

Și cât de normal este ca orice bucureștean, orice român sau orice turist străin, privind dinspre zona statuii lui Carol I să nu mai poată vedea Ateneul Român din cauza noilor clădiri adăugate restaurantului Cina?

Poate un om de bun simț să admită obturarea (fie și parțială) vizibilității unuia din monumentele definitorii ale neamului românesc, Ateneul Român?

Nu, nu poate!

Vom vedea cât de mult bun simț va avea Consiliul General al Municipiului București!

On the same time, cum ar zice englezul, vedem cu toții cum aleșii noștri (aleși sau numiți politic), tineri sau experimentați, vizitează de sărbători (și cu alte ocazii) diverse țări străine.

Este normal, o face aproape tot românul!

Și evident, fiind politicieni, țin să împărtășească publicului cele vizitate… simbolurile definitorii ale locurilor vizitate… Aceste simboluri sunt în proporție covârșitoare clădirile istorice, patrimoniul arhitectural al țărilor vizitate.

Așadar, politicienii noștri înțeleg că cele mai importante repere turistice ale unei țări sunt clădirile istorice…

Ale oricărei țări cu excepția României!

Când ajung acasă politicienii noștri nu dau două parale pe patrimoniul istorico-arhitectural pentru că alte elemente (interese economice personale, comandamente de partid etc.) îi fac pe stimabilii noștri politicieni să uite că și ei sunt iubitori de patrimoniu arhitectural…

Dacă greșesc vom vedea cu siguranță cum o serie de consilieri generali ai Municipiului București care fac parte din arcul majorității vor spune un NU hotărât proiectului care obturează vizibilitatea Ateneului Român, proiectului care îngenunchează încă o dată demnitatea românilor…

Sursa: CatalinCornea.ro