Dacă ne luăm după logica iniţiatorilor din Ciuc, ar trebui să dăm jos statuile lui Petofi...

La Miercurea-Ciuc se strâng semnături în vederea schimbării numelui străzii Mihai Eminescu pentru că acesta a fost... antimaghiar. Iar noi, românii, ce ar trebui să facem? Să dăm jos statuia lui Petofi din Tg. Mureş, să schimbăm numele Casei de cultură Sandor Petofi de la Bucureşti? Ce tristeţe! Dacă ne luăm după logica iniţiatorilor din Miercurea-Ciuc, argumente sunt...

Sandor Petofi, considerat a fi poetul naţional al ungurilor, a fost, fără îndoială, un poet genial, numărându-se printre cei mai mari poeţi ai omenirii. Doar că la fel de uriaş ca şi talentul său a fost şovinismul său, ura pe care a avut-o împotriva celor care nu împărtăşeau necondiţionat ideile Revoluţiei ungare de la 1848 pentru că doreau să-şi păstreze identitatea naţională: germanii, românii, sârbii, croaţii sau slovacii. Paradoxal, Petofi însuşi nu era de origine maghiară, fiind fiul sârbului Stefan Petrovich şi al slovacei Maria Hruz. Fiind asimilat, se simţea obligat să-şi afirme, permanent şi ostentativ, maghiaritatea. Iar cel mai simplu mijloc era ultragierea permanentă a nemaghiarilor.

Toate aceste consideraţii nu-mi aparţin. Ele sunt extrase din cartea ,,Imaginea germanului în literatura ungară" scrisă de reputatul istoric literar Johann Weidlein, care a trăit mulţi ani în Ungaria la jumătatea secolului trecut. Ea este accesibilă oricui pentru că a apărut în urmă cu câţiva ani la Cluj-Napoca în traducerea lui Petre Forna.
Ce mai putem citi în carte? Ne rezumăm strict la citate: ,,Petofi a cântat cu entuziasm sfânta libertate a lumii (szent vilagszabadsag); cum o înţelegea el însă, o dovedesc poeziile sale despre Războiul de eliberare ungar din 1848-1849. Libertate, egalitate, fraternitate cereau pe atunci maghiarii; concomitent pretindeau de la statul austriac unitar să le confere independenţă şi autonomie; în cazul popoarelor nemaghiare din ţară trebuia însă impusă pretenţia de dominare. Petofi a instigat în poeziile sale împotriva tuturor nemaghiarilor" (...) ,,Căci doar maghiarul este stăpân în ţară", declară el în poezia ,,Magyar Nep" (Poporul maghiar) din iunie 1848: ,,Doar maghiarul are aici drepturi de stăpân,/Iar cei care vor să ni se urce în cap/Vor simţii pe capetele lor paşii noştri,/Înfingându-le pintenii în adâncul inimii...".

Accente şi mai ,,poetice", scrie Weidlein, răzbat din ,,A nemzethez" (Către naţiune). Pe atunci, în august 1848, sârbii, românii şi croaţii se ridicaseră deja împotriva intenţiilor de hegemonie ale maghiarilor; cele mai mari nenorociri ameninţau ţara şi popoarele sale. Doar el (Petofi - n.t.) cânta: ,,Acolo stau fraţii nesinceri, răufăcătorii.../De i-ar ajunge sentinţa la moarte!/Chiar de-ar curge înmiit sângele,/Astfel ca pârâul însângerat din stradă/Să se reverse prin ferestre./Căci ne scăpăm unor de duşmani din afară/Dacă pe butucul călăului le stă capul (...)".
Despre libertatea lumii în legătură cu nemaghiarii, Petofi nu suflă nici un cuvânt, căci aceştia n-au vrut să-şi plece grumazul sub jugul maghiar. În septembrie 1848 se desfăşura deja lupta ,,pe viaţă şi pe moarte" (Elet vagy halal): ,,Croaţi, germani, sârbi şi români,/Ce vă repeziţi cu toţii la Ungaria?/(...) Căci nu sunteţi decât corbi, nişte corbi scârboşi,/Dar maghiarul încă nici vorbă să moară,/Doamne fereşte! Ba chiar cu sângele vostru/Va zugrăvi pe cer Dumnezeu purpuriul zorilor.../N-o să mai fie duşmani, când ultimul strop/De sânge va curge din blestematele voastre inimi...".

Şi s-ar putea continua. Să trecem însă la concluzia lui Johann Weidlein: ,,Printre apostolii urii, Petofi, care este unul dintre cei mai periculoşi agitatori ai istoriei, merită cea mai mare atenţie, căci sămânţa răspândită de el într-un popor care se lasă uşor instigat a dat roade, ducând la lucruri rele şi, în cele din urmă, la fapte oribile".

Autor: DORIN SUCIU
Sursa: Informatia Harghitei