CondeiulArdelean.ro: Provocare neruşinată la Topliţa Română

Către Consiliul Local al Municipiului Topliţa

Asociaţia Culturală „Dr. Urmanczy Nandor” Egyesulet din Topliţa, se adresează consiliului local deoarece intenţionează să amplaseze în municipiul Topliţa o statuie (bust din bronz) a lui Dr. Urmanczy Nandor (1868- 1940), care s-a născut în Topliţa şi tot aici a fost înmormântat. Vă rugăm prin prezenta să identificaţi o locaţie în parcul central, unde să se poată fi amplasată această statuie.
Cu ce a contribuit pentru dezvoltarea Topliţei:
- A fost deputat timp de 16 ani (1902- 1918), într-o circumscripţie electorală unde majoritatea votanţilor erau de etnie română.
- Datorită lui în 1895 s-a înfiinţat primul ziar local, în anul 1896 între 2 martie şi 1 septembrie, pe un teren de-al lui, din banii lui, s-a construit prima şcoală de stat, şcoală care şi astăzi funcţionează în cartierul „Vale”.
- A donat bani pentru construcţia catedralei ortodoxe din localitate pentru care în 1903 a fost invitat la ceremonia de sfinţire unde a ţinut şi un discurs. Semnătura lui se poate verifica în cartea de onoare.
- În anul 1909 datorită intervenţiei lui s-a înfiinţat primul tribunal din localitate.
- Datorită intervenţiilor parlamentare personale s-a terminat calea ferată Deda- Gheorgheni în toamna anului 1909.
- În mai 1918 înfiinţează biroul de finanţe al localităţii Topliţa.
În noiembrie 1940 a fost decorat „Post Mortem” cu titlul de „Cetăţean de onoare” al Topliţei, document semnat de primarul Pattantyus A. Miklos şi de secretarul Ujfalvi Bela. Atât Urmanczy Nandor cât şi Miron Cristea erau din aceeaşi generaţie, amândoi au absolvit facultatea la Budapesta. Amândoi îşi iubeau poporul şi nu au făcut nimic pentru dezbinarea bunei înţelegeri a celor două naţiuni. Amplasarea unei statui cu Urmanczy ar fi o reconciliere istorică şi în Topliţa, între maghiari şi români, totodată un respect reciproc a valorilor, care constituie un exemplu în Europa. De asemenea parcul central al oraşului nostru este un spaţiu de memoriu comun al tuturor locuitorilor. În acest oraş sunt 71% români şi 25 % maghiari, prin urmare ar fi corect şi echitabil ca pe lângă cele trei statui care reprezintă trei personalităţi româneşti să fie aprobată amplasarea şi acestei statui, care reprezintă cel mai renumit Topliţean de etnie maghiară. Îngrijirea memoriei lui Urmanczy ar putea fi o atracţie culturală, turistică a oraşului nostru, care ar fi benefică pentru noi toţi.
De aceea noi vă cerem un acord de principiu pentru amplasarea acestei statui, iar în caz favorabil vom înainta cât mai repede planurile detailate ale statuii, care ca dimensiune vor fi identice cu celelalte trei statui.
Vă mulţumim.

Asociaţia „Culturală” „Urmanczy Nandor” nu se mai astâmpără!

Subscrisele organizaţii obşteşti constituite pentru promovarea culturii româneşti: Fundaţia Culturală „Miron Cristea”, Asociaţia Radio „Ardealul”, Asociaţia Culturală „Glasul Călimanilor”, Societatea Cultural - Patriotică „Avram Iancu”, toate având sediul în Topliţa, şi personalitate juridică, fiind înscrise în Registrul special al asociaţiilor şi societăţilor obşteşti de la Judecătoria Topliţa, luând cunoştinţă despre cererea Asociaţiei Culturale „Urmanczy Nandor” Egyesulet, cu sediul în Topliţa, privind aprobarea amplasării unui bust al lui Urmanczy Nandor în parcul central al oraşului, publicată pe internet pe site-ul „Topliţa info”, vă aducem la cunoştinţă următoarele:
Urmanczy Nandor (foto) (1868-1940), născut în Topliţa, a fost unul dintre marii proprietari ai pământului, pădurilor şi munţilor din zona Topliţei (alături de alţi magnaţi, precum Banffy, Kemeny, Bornemiza etc.), cei care au răpit pământul topliţenilor, devenind stăpâni pe ele, iar ţăranii români din Topliţa au fost aduşi în stare de iobăgie pe moşiile noilor proprietari (vezi „Topliţa la 1785” de David Prodan, Cluj, 1947).
Este adevărat că, între 1902 şi 1918, Urmanczy Nandor a fost deputat în parlamentul Ungariei, dar el nu a reprezentat acolo nicidecum interesele românilor transilvăneni din circumscripţia sa electorală, toţi iobagi, ci interesele marilor magnaţi unguri, grofi şi baroni, dornici de a-şi menţine starea social-economică şi politică pe care o aveau, precum şi interesele Ungariei de a-şi menţine stăpânirea asupra Transilvaniei, încorporată cu de-a sila în componenţa statului maghiar încă în 1867.
Nu cunoaştem dacă în 1895 a apărut vreun ziar la Topliţa. Cercetătoarea Sidonia Puiu de la Biblioteca Academiei Române - Filiala Cluj-Napoca, afirmă că primul ziar a apărut, la Topliţa, în 1911, „Marasheviz hirlap” (între 25 iunie 1911 şi 13 octombrie 1912), dar în care ştirile despre românii topliţeni au fost aproape inexistente (vezi Sidonia Puiu în Sangidava 1, pag. 461-463).
Informaţia privitoare la cea dintâi şcoală din Topliţa, datând din 1896, este corectă, clădirea şcolii fiind edificată pe un teren aparţinând familiei Urmanczy, care a ajutat lucrarea şi prin contribuţie bănească, alături de cea a cetăţenilor. Atenţie, însă! Terenul dat de Urmanczy Nandor era, de fapt, pământul ţăranilor din Topliţa, jefuit samavolnic de către familia Urmanczy. Iar această „binefacere” pentru românii topliţeni nu s-a făcut deloc dezinteresat, ba chiar era îndreptată împotriva lor. Prin şcoală, subvenţionată de statul maghiar, nu se urmărea altceva decât deznaţionalizarea şi maghiarizarea românilor transilvăneni, fiindcă întregul proces de învăţământ s-a desfăşurat doar în limba maghiară. Directorul-învăţător era ungur, Gart Tivadar, adus, probabil, de undeva din Ungaria, aşa cum s-a procedat şi în 1940 cu toate şcolile româneşti. Tocmai pentru a contracara acest proces, bisericile ortodoxă şi greco- catolică din Ardeal au înfiinţat şi susţinut şcolile confesionale, în care era permisă şi limba română.
Adevărat este şi faptul că, în 1903, fraţii Urmanczy Nandor şi Ieronimus au participat la sfinţirea bisericii-catedrală ortodoxă din Topliţa, semnăturile lor aflându- se pe Actul de sfinţire a bisericii, semnat cu acea ocazie de toţi invitaţii de onoare (Nu a existat o Carte de Onoare). Fraţii Urmanczy nu au fost invitaţi pentru că ar fi contribuit vreodată cu bani pentru construirea bisericii, ci pentru că erau reprezentanţii autorităţilor. Nu există niciun act care să dovedească vreo contribuţie bănească a acestora pentru biserică. Iar acestea există în original, fiind depuse într-o cutie metalică sudată, aşezată la baza crucii din turnul din dreapta. De altfel, tocmai lipsa fondurilor a făcut ca zidirea noii biserici să dureze 36 de ani, din 1867 până în 1903! Între 1871- 1896 nu s-a lucrat deloc. „Pentru a nu se mai amâna lucrările şi deci sfinţirea, Dr. Elie Miron Cristea, Dr. Octavian Popescu şi Dr. Teodor Zbârcea au pus la dispoziţia bisericii o importantă sumă de bani” (vezi „O călătorie cu Maica Domnului” de protos. Varahiil I. Jitaru, ediţie îngrijită şi completată de Ilie Şandru, Editura „Grai Românesc”, Miercurea- Ciuc, 2009, pag. 21).
Nu negăm nici faptul că Urmanczy Nandor, în calitatea sa de deputat la Budapesta, o fi avut vreun oarecare rol pozitiv în grăbirea construirii liniei ferate Deda- Gheorgheni, finalizată în 1909, dar sigur a făcut-o din interese proprii, el fiind unul dintre profitorii acestei lucrări, putând să transporte mai uşor şi mai repede produsele agricole şi silvice destinate comercializării. De altfel, această lucrare oricum era în curs de executare, tocmai pentru o mai uşoară legătură între „secuime” şi restul ţării, inclusiv cu capitala Budapesta.
Şi informaţia privitoare la înfiinţarea Judecătoriei din Topliţa, în 1909, este corectă, numai că scopul acesteia, ca organ represiv al dualismului austro-ungar, nu a fost în folosul românilor topliţeni, ci în folosul stăpânitorilor, spre a putea condamna pe cei care nu mai erau în stare să ducă la bun sfârşit nesfârşitele sarcini iobăgeşti, ori îndrăzneau să nu se supună acestora.
După cum cu acelaşi scop a luat fiinţă, în mai 1918, şi biroul financiar, prin care s-a urmărit colectarea mai uşoară a dărilor şi impozitelor pe care iobagii le aveau atât faţă de stăpânii lor, cât şi faţă de statul maghiar. După cum este adevărat că Urmanczy Nandor a făcut parte din aceeaşi generaţie cu cel care a fost întâiul Patriarh al României, Dr. Elie Miron Cristea, ambii fiind născuţi în acelaşi an: 1868. În rest, nu mai au nimic comun. Faptul că Elie Cristea a studiat la Budapesta nu reprezintă ceva deosebit. În acea vreme, sute de tineri români din Ardeal au studiat acolo, în capitala ţării ai cărei cetăţeni erau. Autorii cererii afirmă că „amândoi îşi iubeau poporul şi nu au făcut nimic pentru dezbinarea bunei înţelegeri între cele două naţiuni”. Ce bine ar fi fost dacă era aşa. Miron Cristea, ajuns Mitropolit primat al României şi membru în cel dintâi Senat, s-a adresat locuitorilor de etnie maghiară, ajunşi cetăţeni ai României: „Şi cred că tălmăcesc sentimentele românilor de pretutindeni şi în deosebi ale membrilor acestui înalt Corp legiuitor, când declar că să fie asiguraţi fraţii maghiari, că noi nu o să-i persecutăm nicicând şi dragostea lor către rasa maghiară, vom da respectul şi toleranţa cea mai mare faţă de credinţa lor, vom respecta datinile şi obiceiurile lor şi toate năzuinţele lor juste de înaintare, cu o singură condiţie: să se identifice cu interesele şi aspiraţiunile noastre”.
Oare a procedat vreodată aşa Urmanczy Nandor? „Moştenirea morală” la care se face referire, atât în adresa trimisă Consiliului Local Topliţa, cât şi în Statutul Asociaţiei „Culturale” „Urmanczy Nandor”, nu poate fi alta decât cea cuprinsă în cuvântarea sa din 1935, ca „fondator şi conducător al mişcării iredentiste şi revizioniste împotriva păcii de la Trianon” (inscripţie pe piatra de la mormânt): „Dacă ne vom relua ţara (Transilvania - n.n.) nemaghiarii (adică românii - n.n.) vor trebui să se readapteze stării de lucruri milenare. Şi ne punem garanţi că se vor acomoda în 24 de ore. (…) Slovacii, pan-slavii, valahii vor trebui să dispară de pe pământul maghiar”! (Corneliu Codarcea - „La litige Romano- hongrois”, Bucureşti, 1937, pag. 170, preluată şi de Costel Cristian Lazăr în „Românii din judeţul Ciuc în perioada interbelică”, Bucureşti, 2007, pag. 161). Asta da „bună convieţuire” în „spirit european”!
Nu punem în discuţie activitatea multilaterală a Patriarhului Miron Cristea, care a fost una imensă. Vom preciza doar că datorită eforturilor sale permanente, vreme de mai mulţi ani, o parte din munţii şi pădurile din jurul Topliţei au putut fi redate localităţii, împotriva manevrelor de tot felul a foştilor proprietari, care s-au împotrivit cu disperare finalizării reformei agrare din 1921.
Ne întrebăm: ce a făcut oare Urmanczy Nandor pentru Topliţa şi pentru românii topliţeni pentru ca el să merite un bust aşezat lângă cele trei mari personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti? El nu a făcut nimic altceva în calitate de stâlp al puterii dualiste, austro-ungare, decât să se întărească continuu starea de dependenţă a Transilvaniei, alipită cu forţa şi împotriva voinţei românilor transilvăneni, majoritari, la Ungaria; nu a făcut altceva decât să menţină şi să întărească starea de iobăgie în care se aflau românii topliţeni, care pe la jumătatea secolului al XIX-lea, formau marea majoritate a populaţiei satului. La recensământul din 1850, Topliţa avea o populaţie de 2.397 locuitori, din care 2.115 erau români şi 181 erau unguri! Toţi românii topliţeni se aflau în stare de iobăgie, din care o bună parte pe întinsele pământuri ale familiei Urmanczy, care deţinea 11.573 de iugăre (păduri întinse, păşuni alpine, fâneţe şi teren arabil). Împreună cu ceilalţi magnaţi unguri (Banffy şi Societatea de Plutărit din Reghin), aceştia deţineau 32.990 de iugăre, adică aproape toţi munţii şi toate pădurile din jurul Topliţei, în timp ce întreaga populaţie iobăgească avea doar 26.000 de iugăre!
În toată perioada de după 1918, până în 1940, Urmanzy Nandor a trăit la Budapesta, unde a desfăşurat o permanentă şi intensă activitate revizionistă şi iredentistă împotriva Statului Român, devenind, aşa cum am arătat, fondatorul mişcării iredentiste şi revizioniste împotriva păcii de la Trianon, un adevărat titlu de glorie, care a ţinut să-i fie înscris şi pe piatra funerară. S-a reîntors la Topliţa în 1940, odată cu „glorioasa armată horthystă” care a ocupat Ardealul de Nord, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august.
Pe podul de peste Valea Topliţei, ocupanţii vremelnici ai Ardealului de Nord au fost primiţi cu flori şi cântece „patriotice”: „Pe podul de peste râul Topliţa din centru îi aştepta o poartă oficială pregătită cu o seară înainte de Siklodi Ferenc, Siklodi Antal, Siklodi Janos, Szep Jozsef şi Farro Ferenc. Casele şi vitrinele magazinelor din centru s-au umplut de steaguri roşu-alb-verde. (…) Militarii au fost întâmpinaţi în centru, unde primarul Pattantyus Abraham Miklos, secretarul Ujvarosi Bela şi Urmanczy Gizela au rostit saluturi de întâmpinare” (Czirjak Karoly - „Toploczatol Marashevizig avagy Marasheviz monografia, 2010, pag. 76). Primarul mai sus amintit este cel care, nu după multă vreme, în noiembrie 1940, i-a acordat, postmortem, lui Urmanczy Nandor titlul de „Cetăţean de onoare” al Topliţei. Pentru ce merite? Pentru „meritul” de a se fi reîntors „glorios” în Topliţa, unde dorea să-şi pună în practică „garanţia” rostită în 1935. Nu a mai apucat, fiindcă în octombrie 1940 şi-a dat obştescul sfârşit. Bătrânii din Topliţa, dintre care unii mai sunt în viaţă şi care l-au cunoscut direct, ne-au povestit că „pe Urmanczy Nandor l-a apucat damblaua de prea marea bucurie a venirii ungurilor din nou în Ardeal şi şi-a dat duhul la puţină vreme după ce el a revenit în Topliţa”.
Ce au făcut aceşti „eliberatori” ai Ardealului de Nord după revenirea în Topliţa? „După cedarea Ardealului de Nord din 1940, mai mulţi unguri, la îndemnul inginerului Molnar Francisc din comuna Topliţa, au mers la Cimitirul Eroilor şi au distrus locaşurile unde erau depuse osemintele ofiţerilor eroi, le-au spart plăcile, au aruncat osemintele. (…) Au profanat în mod îngrozitor toate osemintele depuse în cimitir, iar placa mare pe care era stema ţării, indivizii Simon Andrei, Pentz Leon şi Siklodi Janos au dus-o în comună şi au pus-o ca podea la grajdul vitelor, unde a fost găsită la cercetările făcute. Plăcile mai mici cu emblema ţării au fost îngropate în pământ, spunând românilor că au îngropat România pe veci. Au distrus tot cimitirul şi gardul din jurul acestui cimitir” (Arhivele Statului, Bucureşti, Inspectoratul General al Jandarmeriei, Dosar 25 din 1945, fila 73).
Cităm şi dintr-un alt document referitor la familia Urmanczy: Procesul-verbal „dresat astăzi, 9 iunie 1945, în localul Organizaţiei Frontul Plugarilor, în faţa obştei satului Topliţa” (…) „Urmanczy a fost acela care în toamna anului 1940, cu ocazia venirii trupelor maghiare, în fruntea acestor trupe fiind fratele său, iredentistul Bandi, mare fascist, şi fiii lor, au ţinut o consfătuire într-o noapte de duminică şi în aceeaşi noapte, pe la orele trei, au fost ridicaţi toţi fruntaşii români şi duşi la jandarmii horthyşti, unde au fost bătuţi şi maltrataţi în modul cel mai barbar. Tot cei din familia lui au declarat că, în 24 de ore, nu mai vor să vadă în Topliţa opincă de valah. Tot ei sunt aceia care, împreună cu nepotul lor Savari, atunci când se adunau românii cu ordine de chemare pentru a fi trimişi în lagăre de muncă, cu săptămânile erau la dispoziţia lor, pentru a scoate rădăcinile sălciilor şi arborilor, desculţi şi flămânzi. În castelul lor se ţineau şedinţele secrete, după 23 august 1944, au fost ridicaţi preoţii sau arestaţi la casele lor. Tot acolo a fost instalat comandamentul suprem german şi, împreună cu ruda lor, Caiser Adolf, neamţ de origine, dădeau directive contra trupelor aliate. (…) Dumnealor au plecat cu avioanele germane cu o zi înaintea intrării trupelor aliate în Topliţa”.
Iată şi câteva fragmente din „Declaraţia locuitorilor comunei Topliţa”, aflată la pag. 98 din Dosarul reformei agrare din 1945, în Topliţa: „Subsemnaţii locuitori ai comunei Topliţa, judeţul Mureş, privitor la purtarea familiei Urmanczy Jeronim, Urmanczy Gizela, Silvicultura Ardeleană şi Szaba Ştefan, declarăm următoarele:
- Urmanczy Jeronim şi soţia sa, împreună cu fiii lor Ioan şi Jeronim, în tot timpul celor patru ani, 1940-1944, au avut o comportare duşmănoasă faţă de populaţia românească;
- Urmanczy Jeronim Sandor a fost conducătorul politic al plasei Topliţa şi în această calitate a propagat şi susţinut prin fapte şi prin viu grai alianţa germanohorthystă- fascistă;
- Şi-a reluat în posesie toate bunurile expropiate de Statul Român şi a deposedat instituţiile româneşti de pământurile cu care au fost împroprietărite!!! A luat parte activă la acţiunea de internare a românilor în lagăre. În această acţiune a fost secondat de soţia sa şi de fiii săi, Jeronim şi Ioan. (…) Szaba Ştefan nu a fost refugiat , dar în 1943 a fost iniţiatorul măsurii de evacuare a locuitorilor români din Ciobotani în casele cărora a cantonat apoi armata germană. Cu forţa a folosit apoi terenurile unor români din cătunul Zencani, purtarea sa nefiind deloc prietenoasă cu populaţia românească”.
Iată, deci, ce a însemnat familia grofilor Urmanczy pentru românii din Topliţa. Iar cel mai important membru al acesteia, Urmanczy Nandor, „cel mai renumit Topliţean de etnie maghiară”, cum îl numesc autorii cererii, fost deputat în parlamentul din Budapesta, duşman declarat al poporului român, preşedinte al societăţii iredentiste şi revizioniste pentru anularea Tratatului de la Trianon, este acum comemorat de către societatea „culturală” ce-i poartă numele. Ba mai mult, fără nicio neruşinare şi lipsă de bun simţ, se cere acum aşezarea unui bust al acestuia în parcul central al oraşului. Acest lucru nu ar constitui o „reconciliere istorică între românii şi maghiarii din Topliţa”, aşa cum susţin autorii cererii, ci un act de blasfemie faţă de cele trei mari personalităţi culturale ale poporului român, dar şi o batjocură la adresa populaţiei româneşti a Topliţei. Oare cum ar putea sta bustul lui Urmanczy Nandor lângă bustul Patriarhului Miron Cristea? De aceea, considerăm cererea preşedintelui Asociaţiei „Urmanczy Nandor” un act lipsit de bun simţ, de neruşinare şi lipsă elementară de respect faţă de întâiul Patriarh al României, dar şi faţă de populaţia românească a Topliţei.
Nu negăm faptul că „parcul central al oraşului nostru este un spaţiu de memorie comună a tuturor locuitorilor”, însă acest lucru nu presupune ca alături de busturile marilor personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti să-şi găsească locul un individ care pentru toţi românii topliţeni nu reprezintă altceva decât superlativul odiosului împilator şi exploatator al vremurilor trecute. Pentru ce nu se propune ca în acest „spaţiu de memorie comună” să-şi găsească locul o personalitate a istoriei şi culturii maghiare care s-a născut în Topliţa, sau măcar în împrejurimi? De ce tocmai Urmanczy Nandor este socotit „cel mai renumit Topliţean”? Pentru că a fost un duşman nu numai al românilor topliţeni, ci al întregului popor român!? Unul dintre cei care au militat, de-a lungul vieţii, pentru „menţinerea stării de lucruri milenare”. Pentru astfel de himere militează acum cei ce doresc cu orice preţ păstrarea „memoriei morale” a lui Urmanczy Nandor.
Prin aceasta ţinem să precizăm că nu avem nimic de reproşat locuitorilor de etnie maghiară a oraşului, în marea lor majoritate oameni oneşti, cu care trăim în bună înţelegere şi respect reciproc. Deci, noi aici, în Topliţa, nu avem nimic de „reconciliat”. Acţiunile iredentiste şi revizioniste ale unora dintre cei ce se consideră a fi liderii acestora nu au nimic comun cu realitatea existentă de bună convieţuire şi înţelegere între românii şi ungurii topliţeni. Autorii unor astfel de acţiuni, care nu fac altceva decât să incite la neînţelegeri şi animozităţi, ar trebui să aibă în memorie cuvintele rostite de un primar de etnie maghiară al unei comune din judeţul Cluj, aşezat în această funcţie de către autorităţile de ocupaţie maghiare, în 1940. El i-a adunat pe toţi consătenii săi, români şi maghiari, şi le-a spus: „Dragii mei, noi suntem aici împreună de când ne ştim şi niciodată nu am avut nimic de împărţit, trăind mereu în bună înţelegere. Cei care au venit acum, vor sta, poate mai mult, poate mai puţin, şi vor pleca. Noi, însă, rămânem aici şi aşa cum am trăit până acum, aşa trebuie să trăim şi de acum încolo”.
De aceea îl întrebăm şi noi pe acest individ, Czirjak Karoly, preşedinte al unei societăţi care se numeşte „culturală”, când are de gând să se astâmpere, să-şi vadă de treburile sale de brutar, să nu „croiască” istoria după cum visează el că ar fi trebuit să fie, ci s-o accepte aşa cum a fost şi cum este, fiindcă istoria, ca orice ştiinţă, nu se scrie după ureche, nici după inspiraţie, visând la cai verzi pe pereţi, cum se spune. Iar dacă societatea pe care o conduce este cu adevărat culturală, de ce nu şi-a ales ca patron spiritual o personalitate a culturii maghiare, fiindcă sunt destule asemenea personalităţi, nu un individ care este în conştiinţa românilor transilvăneni în general, şi a celor topliţeni în special, un duşman înrăit al poporului român şi unul dintre cei care i-a adus la sapă de lemn şi nicidecum la o stare de normalitate şi de convieţuire paşnică, aşa cum se insinuează în cererea adresată Consiliului Local Topliţa.
Pentru toate acestea, cerem Consiliului Local Topliţa, în numele opiniei publice româneşti din oraş, să respingă această cerere, ea fiind o încercare de profanare a celor trei mari personalităţi ale culturii româneşti, precum şi un act de dispreţ şi sfidare a populaţiei româneşti care formează marea majoritate a locuitorilor municipiului Topliţa.

Fundaţia Culturală „Miron Cristea”

Asociaţia Radio „Ardealul”

Asociaţia Culturală „Glasul Călimanilor”

Societatea Cultural - Patriotică „Avram Iancu”

Topliţa, 20 aprilie 2011