Bine ati venit pe blogul de stiri ”Harghita News”! Acest portal va ofera cele mai importante stiri din Harghita precum si o lista cu legaturi de internet spre primariile, pensiunile si publicatiile din judet.

miercuri, 25 mai 2011

Cine incita la ura interetnica: capul UDMR Kelemen Hunor continua razboiul impotriva lui Iorga si a istoriei Romaniei, la Cluj. Romanii protesteaza in

Cine incita la ura interetnica: capul UDMR Kelemen Hunor continua razboiul impotriva lui Iorga si a istoriei Romaniei, la Cluj. Romanii protesteaza in Tara Motilor. Boc sta surd si mut iar SRI adopta curajos pozitia patru labute


Dupa ce Primaria Cluj Napoca a incercat sa repare gestul provocator maghiar al cenzurarii marelui istoric roman Nicolae Iorga de pe soclul statui lui Matei Corvinul, instaland o noua placuta pe spatiul verde de langa monument, seful UDMR Kelemen Hunor a solicitat “indepartarea neintarziata” a acesteia. In urma explicatiilor Primariei, potrivit careia aceasta placuta a fost montata legal, Ministerul ungur al Culturii şi Patrimoniului “Naţional” revine agresiv cu un nou comunicat impotriva istoriei Romaniei. Cu o nota de incitare interetnica, Hunor, supranumit in UDMR “papusa de paie” a lui Marko Bela, precizează, într-un comunicat de presă, că pentru monumentul Matei Corvin din Cluj-Napoca a fost avizată “o singură plăcuţă explicativă” de către Comisia Naţională a Monumentelor Istorice (CNMI). In acelasi timp, dupa un protest scris al academicienilor si universitarilor clujeni, numeroase organizatii ale romanilor cer imperios autoritatilor statului “roman” sa impuna legea in fata atacurilor extremistilor maghiari aflati la Guvernare.

Amos News prezinta “argumentele” Ministerului Culturii:

“1. În proiectul avizat de CNMI, pus la dispoziţia noastră de proiectant, proiect care are ca beneficiar Primăria municipiului Cluj Napoca, se prevede explicit că, după terminarea lucrărilor, în afara inscripţiei „MATHIAS REX” care urma să fie montată pe piedestal, se va aşeza o singură placă de bronz la baza grupului statuar, între bordură şi postament, cu inscripţia: „Statuia ecvestră a regelui Matia, opera sculptorului Fadrusz Janos, inaugurată la 12 octombrie 1902”, inscripţia fiind repetată în limbile maghiară, germană şi engleză.

2. Mai mult, în adresa Direcţiei tehnice a Primăriei către SC CONCEFA Sibiu, adresă cu nr. 227469/443/01.10.2010, şi care poartă semnătura domnului primar Sorin Apostu, se face referire la o singură plăcuţă, cu textul enunţat în proiect, ceea ce dovedeşte că domnul primar cunoştea prevederile exprese ale proiectului.

3. Prin urmare, alegaţiile purtătorului de cuvânt al Primăriei nu au nicio bază. Montarea unei a doua plăcuţe în zona de protecţie a monumentului fără un aviz de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional este ilegală, în conformitate cu Legea 422/2001, iar solicitarea de a fi îndepărtată, adresată domnului primar Sorin Apostu, trebuie dusă la îndeplinire”.

Se ridica motii

In acelasi timp, numeroase organizatii romanesti reunite la Tebea, cer autoritatilor statului, de la MAI la SRI, printr-un Comunicat oficial, sa apere drepturilor romanilor, incalcate de o guvernare cu valente tradatoare la adresa intereselor nationale. De la placuta lui Nicolae Iorga, la Legea Educatiei anti-nationale si Legea Minoritatilor, care consfinteste autonomiile locale si teritoriale, si pana la provocarile “secuiului” Csibi Barna, romanii solicita responsabililor statului sa-si faca datoria, pentru Romania. Oare le va asculta cineva cererea? Sau tot ungurii incitatori la ura interetnica vor avea castig de cauza? Iata protestul organizatiilor romanesti din Tara Motilor si Harghita-Covasna:

Comunicat

1. Solicităm Senatului României să adopte legea care modifică articolele din Legea Educaţiei referitoare la învăţarea Istoriei şi Geografiei României în limba română, de către elevii din şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale, asigurându-se astfel cadrul necesar învăţării limbii naţionale de către toţi cetăţenii României.

2. Solicităm Camerei Deputaţilor să nu adopte Legea statutului minorităţilor naţionale, act normativ care urmăreşte în fapt reglementarea drepturilor persoanelor ce aparţin minorităţilor etnice ca drepturi colective, teritorialitatea ca element fundamental al exercitării drepturilor colective, delegarea competenţelor autorităţii statului la nivel central şi local către organe alese pe criterii etnice.

3. Solicităm instituţiilor abilitate ale Statului Român să ia măsurile ce se impun pentru respectarea Constituţiei României şi combaterea tuturor manifestărilor neorevizioniste, a celor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, sau prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României, manifestări de genul celor comise de Csibi Barna, la Miercurea –Ciuc şi Sf. Gheorghe.

4. Subscriem la conţinutul memoriului adresat de prestigioşi oameni de ştiinţă şi cultură din Cluj-Napoca şi din ţară, prin care se cere repunerea pe soclul statuii regelui Matei Corvin, la terminarea lucrărilor de restaurare a monumentului, a plăcuţei cu textul lămuritor propus de Nicolae Iorga, în spiritul adevărului istoric.

Continuarea la Ziaristi Online

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu