Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu a declarat, sâmbătă, la Arad, că ţinta PNL la alegerile din 2012 este obţinerea unui scor de peste 35%, dar şi să recâştige, anul viitor, Ardealul, "care a fost în anul 2004 al PNL".
Prezent la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PNL Arad, Ruşanu le-a transmis celor peste 450 de delegaţi prezenţi că partidul este pe un trend ascendent, dar, pentru a continua ascensiunea, este nevoie de organizare la nivelul filialelor locale.
"Astăzi avem 27%, după cum arată sondajele. Ceea ce este şi mai bine este că PNL este pe un trend ascendent. Ţinta electorală a PNL este de peste 35%, atât la alegerile locale, cât şi la alegerile generale. Pentru acest lucru este nevoie de oameni foarte buni, de oameni adevăraţi, de oameni muncitori, pentru că nimic nu se face doar în virtutea inerţiei. Această creştere pe care o vedeţi dumneavoastră pentru judeţul Arad şi pentru multe alte judeţe a venit în virtutea inerţiei, în virtutea trendului ascendent al PNL. Eu personal şi conducerea PNL am dori ca o parte din creştere să vină datorită muncii dumneavoastră, datorită organizării dumneavoastră, datorită activităţii dumneavoatră. Şi asta vă solicităm în următoarele şase luni, să depăşim acest prag şi în judeţul Arad", a spus Dan Radu Ruşanu.
Liderul liberal a mai spus că unul dintre obiectivele PNL este "recâştigarea Ardealului". "Sperăm ca în continuare, în anul 2011, să recâştigăm Ardealul, care a fost în anul 2004 al PNL. Şi, astăzi, cred că şi ardelenii, care într-adevăr gândesc puţin mai lent, s-au convins, totuşi, de problemele economice pe care le-a adus PDL", a mai afirmat Dan Radu Ruşanu în faţa delegaţilor prezenţi la Conferinţa Judeţeană a PNL Arad.
Dan Radu Ruşanu participă, sâmbătă, la Conferinţa Judeţeană a PNL Arad, în cadrul căreia este aleasă o nouă conducere. Pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Arad au candidat deputatul Mihăiţă Calimente şi Ioan Cristina.
Sursa: NewsIn
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu