Bine ati venit pe blogul de stiri ”Harghita News”! Acest portal va ofera cele mai importante stiri din Harghita precum si o lista cu legaturi de internet spre primariile, pensiunile si publicatiile din judet.

marți, 26 aprilie 2011

GANDUL.INFO: Presa germană: "UNGARIA ESTE RUŞINEA EUROPEI". Cum comentează nemţii NOUA CONSTITUŢIE MAGHIARĂ şi cum afectează ea ROMÂNIA



Fidesz, partidul condus de primul-ministru Viktor Orban şi aflat la putere în Ungaria, s-a folosit de majoritatea pe care o are în Parlament (două treimi) şi a introdus o nouă Constituţie, scrie Der Spiegel.

Noua lege fundamentală maghiară a stârnit numeroase controverse în ţările europene, deoarece se crede că ideologia conservatoare şi naţionalistă a partidului aflat la conducere va fi "transferată" întregii ţări. De asemenea, există temeri că Fidesz ar putea avea o "putere mult peste limitele democratice", mai notează sursa.


Der Spiegel spune că noua Constituţie slăbeşte puterea tribunalului suprem maghiar, în ceea ce priveşte bugetele şi taxele, şi îi permite lui Orban să controleze instituţiile-cheie ale statului mult după ce i se termină mandatul de prim-ministru, în 2014.

În weekend, dar şi luni, mii de unguri au protestat, în capitala Budapesta, împotriva noii legi fundamentale. Reacţia Fidesz nu s-a lăsat aşteptată: are majoritatea, deci îşi permite să facă schimbări, scrie sursa.

Noua Constituţie ungară este periculoasă şi pentru România. Asta pentru că ea stipulează că Ungaria este responsabilă pentru maghiarii care trăiesc în ţările vecine. Un sfert dintre toţi etnicii maghiari trăiesc în România, Slovacia şi Serbia.

ARD: "Presa a fost biciuită. Ungaria nu mai aparţine Uniunii Europene"

• Televiziunea publică ARD a comentat schimbările legislative din Ungaria în cadrul unui talk-show de noapte.

• "E ciudat. Cu cât unele ţări profită mai mult de legile Uniunii Europene, cu atât altele sunt mai înclinate către sentimente anti-europene. Statul constituţional (n.r. maghiar) a fost în mare parte abolit, viitoarele alegeri sunt, practic, fără sens, iar presa a fost biciuită, la fel ca teatrul, muzeele şi orice altceva care ar putea contribui la identitatea culturală a unei ţări".

• "A rămas doar o urmă vagă de pluralism, de varietate, de societate liberă. Dacă vorbeşti astăzi cu maghiarii despre politică, vei regăsi frică în discursul lor, ca în Germania de Est, pe vremuri. În acest stadiu, Ungaria nu mai aprţine Uniunii Europene. Este o ruşine pentru Europa. Dar Europa nu face nimic".
Integral pe www.gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu