Pungile de plastic sunt peste tot. În râuri, la ferestrele caselor sau chiar blocurilor, în copaci, în parcuri, pe văi sau plaje, pungile de plastic au devenit un fenomen dăunător denumit şi “poluarea albă”.
Efectele negative ale pungilor de plastic sunt multiple. Estimările arată că unei pungi de plastic îi trebuie între 20 şi 1000 de ani pentru a se degrada (în funcţie de grosimea acesteia), iar dacă eliminarea se face prin ardere, în timpul acestui proces pungile de plastic emit gaze extrem de toxice. Prin ardere, plasticul poluează aerul şi produce degradarea rapidă a solului.
Pungile de plastic sunt o prezenţa masivă în cadrul deşeurilor menajere din comunităţi dar totodată ele reprezintă şi un pericol pentru diferite specii animale care suferă din cauza înghiţirii lor sau a blocării între acestea. Balenele, pescăruşii şi broaştele ţestoase sunt printre vietăţile cele mai expuse morţii cauzate de pungile de plastic.
De asemenea, poluarea vizuală cauzată de pungile aruncate sau purtate de vânt este semnificativă. Pungile de plastic formează “bălti” în care se pot dezvolta microorganisme periculoase, inclusiv insecte ce pot transmite diferite boli, mai ales că pungile de plastic contribuie şi la înfundarea canalizării oraşelor.
Pentru producerea pungilor de plastic se utilizează în general polimeri de plastic ce provin din resurse non-regenerabile, doar o mică parte din pungile de plastic fiind colectate şi reciclate.
În România pungile de plastic umplu gropile de gunoi, stau aruncate pe strada sau în parcuri şi plutesc nestingherite pe cursurile de râu. Din calculele estimative, la ora actuală un român foloseşte în medie pe an circa 250 de pungi de plastic.
Soluţiile implementate în diferite state au avut ca scop descurajarea folosirii acestor tipuri de ambalaje. Prima măsură are în vedere simple campanii de conştientizare a consumatorilor asupra efectelor negative a pungilor de plastic asupra mediului. Din păcate aceste campanii înregistrează rezultate modeste în ceea ce priveşte renunţarea consumatorilor la astfel de ambalaje. O a doua măsură se refera la suprataxarea pungilor de plastic, fiind o măsură cu rezultate mai bune într-un timp mai scurt. A treia şi cea mai drastică măsură prevede interzicerea definitivă a pungilor de plastic.
Din păcate soluţia experimentată în România, ce a suprataxării împreună cu promovarea utilizării pungilor de hârtie nu poate produce efecte semnificative mai ales că pungile de hârtie sunt la rândul lor foarte poluante.
Ideea principală este că atunci când vorbim de poluarea mediului nu ne referim doar la biodegrabilitatea unui material cum ar fi de exemplu plasticul, ci şi la multe alte aspecte cu ar fi energia necesară pentru obţinerea acestuia, materiale de bază şi forţa de muncă şi alte activităţi care duc în mod direct sau indirect la poluarea mediului.
Aproape toată lumea se concentrează pe efectele negative ale pungii de plastic, majoritatea considerând că alternativa este punga de hârtie. GRESIT! Punga de hârtie este şi ea foarte poluantă.
Punga de hârtie ridică o problemă semnificativă în ceea ce priveşte consumul de energie şi resurse naturale. Practic se consumă de patru ori mai mută energie pentru producerea pungilor de hârtie decât a celor din plastic. Energia necesară obţinerii pungilor se măsoară în BTU (British Thermal Unit, BTU= cantitatea de energie termală necesară creşterii cu un grad Fahrenheit a unui font de apă). În cazul pungilor de plastic acest număr este 584 BTU, iar în cazul celor de hârtie este de 2511 BTU. Putem observa faptul că pentru obţinerea pungilor de plastic este nevoie de o cantitate mult mai mică de energie.
Desigur, majoritatea hârtiei este produsă din copaci, de aceea, impactul asupra calităţii aerului este enrorm. Pădurile, cele care absorb gazele cu efect de seră vor fi tăiate, iar apoi, pentru a se produce pungi se vor produce alte gaze cu efect de seră…
O altă problemă pe care o ridică producerea pungilor de hârtie este poluarea. Toate cercetările arată ca soluţiile chimice necesare pentru producerea pungilor de hârtie determină o poluare semnificativă atât a aerului cât şi a apei. Producţia de saci de hârtie determină cu 70% mai multă poluare a aerului şi de 50 de ori mai multă poluare a apei decât producţia de saci de plastic.
Pe de ală parte reciclarea hârtiei consumă cu 91% mai multă energie decât cea a plasticului. În cazul plasticului avem nevoie de 17 BTU, iar în cazul hârtiei avem nevoie de 1444 BTU.
De asemenea, majoritatea studiilor recente demonstrează ca procesul de degradare a hârtiei nu este substanţial mai rapid decât cel al plasticului, mai ales în groapa de gunoi în lipsa apei, luminii şi oxigenului, elemente necesare ale procesului de degradare.
În concluzie, putem observa că niciuna din cele două tipuri de pungi nu duce la o situaţie satisfăcătoare. Şi atunci ce am putea face în scopul protecţiei mediului, sănataţii oamenilor şi animalelor?
Soluţia reală este completa înlocuire a acestor pungi cu plase/pungi produse din materiale biodegradabile şi realizate prin procese de productie nepoluante (sau cu poluare redusă). În tot mai multe ţări se iau deja măsuri de interzicere a pungilor de plastic şi de înlocuire completă a acestora cu pungi din materiale biodegradabile: pungile de plastic biodegradabil (care conţin aditivi biodegradabili) sau pungile refolosibile din diverse materiale/produse cum ar fi faina de porumb, plasele din material textil (cânepa organică, bumbac, iuta etc).
Aşadar trebuie luate măsuri care într-un interval rezonabil de cel mult 1-2 ani să conducă la o schimbare de substanţă.
Sursa: http://catalincornea.ro/2011/12/18/cu-ce-inlocuim-punga-de-plastic/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu