Partidul Civic Maghiar a apreciat, vineri, ca planul de reimpartire administrativ-teritoriala a Romaniei va duce la rasturnarea proportiilor etnice in noile regiuni.
“Daca legea va fi adopata in forma propusa de Guvern, in Romania vor exista opt regiuni, care vor fi numite in continuare judete. Conform proiectului, cele trei judete secuiesti ar forma asa-numitul judet Transilvania impreuna cu alte sapte judete, ceea ce ar duce la rasturnarea totala a proportiilor etnice”, precizeaza conducerea PCM intr-un comunicat.
Liderii organizatiei considera ca regionalismul asimetric, mentionat in programul-cadru al partidului, ar fi cel mai potrivit pentru formarea comunitatilor administrativ-teritoriale romanesti. “Regiunile trebuie sa fie formate prin conciliere politica, prin consultarea populatiei prin referendum, prin respectarea identitatilor istorice, culturale si minoritare precum si prin respectarea politicii regionale al Uniunii Europene”, se arata in comunicatul PCM, conform ziare.com.
Regiunile acceptabile, in opinia conducerii PCM, sunt: Nordul Moldovei si Bucovina, Moldova de Sud, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Banatul, Partium (regiunea Crisurilor), Transilvania de Nord, Maramures, Transilvania de Sud, Bucuresti si Tinutul Secuiesc.
PCM solicita UDMR sa nu contribuie la restructurarea planificata, deoarece aceasta ar putea avea urmari catastrofale pentru viitorul maghiarilor din Transilvania.
NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu