Bine ati venit pe blogul de stiri ”Harghita News”! Acest portal va ofera cele mai importante stiri din Harghita precum si o lista cu legaturi de internet spre primariile, pensiunile si publicatiile din judet.

joi, 30 septembrie 2010

Sebastian Bodu cere Parlamentului European inlocuirea termenului de „rom” cu cel de „tigan”

sebastian_bodu_ue.jpg

Parlamentul European ar putea decide înlocuirea termenului de “rom” cu cel de “ţigan”, la propunerea europarlamentarului Sebastian Bodu. Acesta a depus o moţiune de rezoluţie care, daca va trece de votul legislativului european, va ajunge pe masa Comisiei Europene.

Inlocuirea termenului de rom este justificată de europarlamentarul român prin confuzia pe care cuvântul respectiv o creează, acesta făcând trimitere atât la poporul român cât şi la locuitorii oraşului Roma.

În textul moţiunii de rezoluţie, Sebastian Bodu spune că această confuzie este regretabilă atât pentru români, pentru locuitorii Romei dar şi pentru reprezentanţii unei minorităţi numeroase a Europei, a căror identitate se pierde.

“Avem în Europa chiar şi un stat care doreşte să îşi schimbe numele doar pentru a îndeplini nişte criterii, şi aici mă refer la Macedonia. Consider că este important ca toată această confuzie între român, rom şi roman să înceteze pentru că nimeni nu are nici un avantaj de pe urma ei. La urma urmei, sunt asociaţii ale celor care acum se numesc romi care solicită revenirea la numele de ţigan. Aşadar, sper că Uniunea Europeană va înlocui termenul de rom cu cel de ţigan în toate actele oficiale. De la bun început impunerea termenului de rom a fost o greşeală pe care acum trebuie să o reparăm”, a declarat Sebastian Bodu. Europarlamentarul român spune că avea în plan înaintarea acestei propuneri de rezoluţie încă dinainte de izbucnirea scandalului legat de repatrierile din Franţa. “Este oarecum o coincidenţă faptul că vin cu această propunere acum. Pentru că îmi era clar de mult timp că reinstaurarea termenului de ţigan trebuie făcută. Dar în acest context devine cu atât mai importantă”, a declarat Sebastian Bodu.

Sursa: http://www.timocpress.info/?p=3208

Am trăit s-o văd şi pe asta!

Sâmbătă, 12 septembrie 2010, oraşul Csikszereda, tradus în româneşte Miercurea-Ciuc, a trăit un moment istoric: husarii unguri l-au eliberat de sub ocupaţia românească! Astfel că Horthy Miklos şi-a făcut intrarea triumfală în oraşul eliberat! Urmează să se întâmple aşa cu tot Ardealul, care, după spusele unui ,,eliberator", ,,it a Érdely, nem volt soha Romania, it volt csak Magyarorszag!" (Aici, în Ardeal, nu a fost niciodată România, aici a fost doar Ungaria!). Cred că, ţinând seama de ce se întâmplă în ultimul timp mai ales în secuime, nici nu a greşit prea mult. Iar dacă încă nu tot Ardealul a fost scos practic ,,de sub ocupaţia românească!", cele două judeţe ,,secuieşti" au fost scoase demult de sub autoritatea statului român. A spus-o clar şi Raduly Robert: ,,Vă zic că Ţinutul Secuiesc a fost, este şi va fi"! Iar acesta se bazează pe ,,autoguvernarea secuiască", cu structuri politico-administrative active - scaunele secuieşti, reînfiinţate şi reactivate. Oare să nu ştie Guvernul României că aici, în secuime, există o altă împărţire teritorial-administrativă decât cea prevăzută de Constituţia României? Sigur că ştie, dar se face că... nu vede! Şi apoi ar putea fi altfel din moment ce România este guvernată de udemerişti?!

Aşadar, ceea ce s-a petrecut sâmbătă, 12 septembrie, la Miercurea-Ciuc, nu este ceva întâmplător. Ideea organizării unei astfel de manifestări antistatale şi antiromâneşti ar fi putut veni chiar de acolo, de sus. În al doilea rând, presa de limbă maghiară vorbeşte de mult despre ,,hoardele năvălitoare ale valahilor, cea mai ticăloasă naţiune de pe suprafaţa pământului", care a cotropit pământul unguresc al Ardealului. Kolumban Gabor, ziarist din Sfântu-Gheorghe, scria negru pe alb: ,,Suntem sugrumaţi de 86 de ani, uneori mai puternic, alteori mai încet, însă fără întrerupere (...) Aici, pe Pământul secuiesc, unde noi suntem locuitorii băştinaşi, să avem atâta curaj să-i cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, să ni se adreseze în limba maghiară (...) Să ne intre bine în cap că puterea română de ocupaţie, asupritorii noştri îşi clădesc planurile de nimicire ale maghiarilor...".
Iată deci ce fel de idei revanşarde şi extremiste sunt vehiculate de unii gazetari de etnie maghiară. Aceştia îşi permit să le vehiculeze, ştiind că nu li se poate întâmpla absolut nimic, fiindcă au spatele acoperit, cum se spune.
Oricum, ceea ce am văzut sâmbătă seara pe micul ecran m-a înspăimântat, pur şi simplu. Pentru că ,,întâmplarea" petrecută la Miercurea-Ciuc m-a făcut să retrăiesc momentele de groază pe care le-am trăit în urmă cu 70 de ani. Atunci, tot pe la un început de septembrie, când o toamnă frumoasă şi paşnică se părea că se aşterne peste pământul Ardealului, un strigăt deznădăjduit şi înfricoşător a străbătut satul, care a trecut ca pumnal prin inimile locuitorilor săi.
- Vin ungurii! Strigătul s-a amplificat de la un capăt la altul al satului, ca un semnal de alarmă răbufnit înaintea unui mare pericol. Sătenii au rămas un moment uluiţi, nevenindu-le să creadă. Apoi, ca la un semnal, s-au adunat cu toţii în mijlocul satului, lăsând lucrul în plata Domnului. Toţi aveau feţele îngrozite de vestea căzută ca un trăsnet peste ei. Unora nu le venea să creadă, spunând că e doar un zvon.
- Oameni buni! Este adevărat, nu e nici o îndoială, s-a anunţat la radio, i-a lămurit părintele Romulus Todea, sosit în mijlocul lor. Aşa e. Arealul de nord, în care se găseşte şi satul nostru, a fost cedat Ungariei! Aşa au hotărât, la Viena, Hitler şi Musolini. Ne-au vândut ungurilor!
Bărbaţii au rămas cu gurile căscate, iar femeile au început a boci încet, ca după mort, ştergându-şi ochii cu câte un colţ de năframă. Noi, copiii, am început să plângem fără să ştim prea bine de ce. Vedeam însă feţele oamenilor îngrozite şi eram convinşi că un mare pericol vine peste noi. De unguri nu auzisem niciodată până atunci. Oare ce or fi fiind ungurii aceia dacă oamenilor le este aşa de frică?, ne întrebam. Eu, cel puţin, mi închipuiam că trebuie să fie nişte fiinţe urâte şi uriaşe, având un singur ochi în frunte, ca cei despre care îmi povestise tata bătrân că au trăit cândva, demult, pe Cetate, dealul împădurit ce străjuia satul dinspre nord.
După un timp, oamenii s-au întors pe la casele lor, munciţi de gânduri negre. Nu aveau ce să facă decât să aştepte să vadă ce se va întâmpla. Şi au văzut repede, chiar a doua zi, când s-au pomenit că satul s-a umplut de musafiri nepoftiţi. Erau românii din satele din jur: Brâncoveneşti, Vălenii de Mureş şi Suseni, sate cu populaţie mixtă. Oamenii şi-au părăsit casele căutându-şi adăpost la Săcal, deoarece consătenii lor unguri, de când s-a anunţat marea veste, anume că Arealul de nord a fost cedat Ungariei, umblau beţi, cântând cântece patriotice ungureşti, cu conţinut naţionalist-şovin, le-au spart ferestre şi acoperişurile caselor cu pietre, bătându-i cu sălbăticie pe cei pe care i-au prins, ameninţându-i că dacă nu părăsesc imediat satul îi vor spânzura de stâlpii de la porţi.
Acesta a fost doar începutul. Au urmat, peste puţină vreme, evenimentele sângeroase de la Săpânţa, Borşa, Almaşul Mare, Medieşul Aurit, Hida, Trăznea, Ip, Mureşenii de Câmpie, Şimleul Silvaniei etc. etc. Doar în primele luni de ocupaţie, aproape o mie de români au fost asasinaţi, cu bestialitate, de către ocupanţi. Şi acestea nu s-au oprit, încât Arealul de nord s-a transformat într-o Golgotă însângerată, unde vântul sufla leşurile celor spânzuraţi, unde cadavrele martirilor asasinaţi cu sălbăticie vesteau că s-a dezlănţuit instinctul bestial, barbarismul. Cele scrise de descreieratul de Ducso Csaba în broşura ,,Nincs Kegyelem" (Nu există îndurare) începeau să se adeverească!
Iată de ce cele petrecute sâmbătă, 12 septembrie a.c., la Miercurea-Ciuc, mi-au răscolit amintiri dureroase. Scenele pe care le priveam făceau parcă parte dintr-un fel de teatru al absurdului. Se spune că ele au fost puse la cale de nişte tineri fără minte şi fără ruşine, care nici măcar nu ştiu ce a fost ,,Ungaria milenară", pe care o visează născându-se din nou în centrul Europei. Oare chiar aşa să fi fost? Oare chiar în spatele lor nu s-a aflat nimeni dintre cei ce urmăresc ,,a slăbi tot ce e românesc, a alimenta nemulţumirile, discordia dinăuntru, ponegririle din afară (...) Aceasta este datoria noastră pe teritoriul românesc". Faptul că manifestarea iredentistă, vizibil îndreptată împotriva integrităţii teritoriale a României, a fost autorizată de primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Raduly Robert, este o dovadă clară asupra implicării autorităţii locale în pregătirea şi desfăşurarea ei.
Raduly Robert nu este la prima ispravă de acest fel. Manifestările sale şovine, iredentiste şi revizioniste sunt de mult cunoscute, încă de când era parlamentar. Acum însă şi-a dat de tot arama pe faţă. Şi-a spus sincer adevăratele sentimente pe care le nutreşte faţă de România şi faţă de români, aprobând tacit cele spuse de Szocs Csongor, preşedintele Mişcării celor 64 de Comitate, organizatorul acţiunii: ,,ţelul nostru este ca Ardealul să se unească cu Ungaria!". Primarul a reluat apoi vechea lozincă a drepturilor promise ungurilor la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918, şi care nu li s-au dat. Ar fi cazul - şi l-am mai rugat pe Raduly Robert acest lucru! - să spună odată concret ce anume li s-a promis şi ce nu li s-a dat? Poate o fi ştiind dumnealui ceva mai mult decât ştim noi, din ceea ce s-a spus şi s-a scris atunci. Poate o fi existând vreo înţelegere secretă, pe care o ştie numai Raduly Robert. Că prea se încrâncenează de această lozincă, devenită un fel de laitmotiv al cuvântărilor sale. După cum nu puteau lipsi nici afirmaţiile privitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc: ,,Azi nu noi tremurăm, nu nouă ne este frică dacă se pronunţă cuvântul Ţinutul Secuiesc..."!
Nici nouă nu ne este, domnule Raduly! Nu are de ce să ne fie. Aş spune, mai degrabă, că ar trebui totuşi să-ţi fie frică dumitale şi celor care îţi ţin isonul! Nu sunteţi chiar atât de mulţi precum vă credeţi. Nu uita că între Miercurea-Ciuc şi Budapesta trăiesc, numai în Ardeal, peste cinci milioane de români şi numai un milion de unguri! Că românii ardeleni reprezintă 89,48 la sută din populaţia Ardealului, în timp ce ungurii doar 19,60 la sută... Nu te-ai întrebat niciodată cam ce aţi face cu ei dacă vreodată dorinţa de a stăpâni din nou Ardealul s-ar şi realiza? Cred că aţi retipări urgent broşura ,,Nincs Kegyelem" şi aţi pune în aplicare barbarismele gândite de mintea imbecilă a lui Ducso Csaba. Spre nenorocirea dumitale, acest lucru nu mai este posibil, domnule primar, fiindcă istoria nu face paşi înapoi, iar asemenea visuri populate de fantomele trecutului nu au nimic de a face cu realitatea europeană a mileniului trei.

Ilie ŞANDR
sursa: http://www.informatiahr.go.ro/articole.html

HARGHITA. Şovinii secui lovesc din nou: inscripţia în limba română de pe indicatoarele rutiere a fost acoperită cu caractere runice

Antal Attila: ,,Tema asta cu inscripţiile şi limbile revine în actualitate din când în când"


Secuii şovini au lovit din nou, lipind autocolante cu scrierea runică a denumirii ,,Miercurea-Ciuc" peste cea în limba română de pe indicatoarele rutiere de informare amplasate la intrarea şi ieşirea din localitate. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Harghita, agent şef Gheorghe Filip, este vorba de indicatoarele de la ieşirea din Miercurea-Ciuc spre Leliceni, Gheorgheni şi Frumoasa.
Indicatoarele modificate au fost găsite ieri dimineaţa, agent şef Gheorghe Filip spunând că au fost lipite, de persoane necunoscute, autocolante pe indicatoarele respective cu denumirea în scrierea runică peste cea în limba română. De asemenea, a mai precizat că în acel moment indicatoarele au devenit ilegale, deoarece nu mai sunt conforme cu standardul. Din acest motiv au fost informaţi şi administratorii drumurilor.

Sursa: Informatia Harghitei

Vezi si http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/31423-Olguta-Vasilescu-solicita-MAI-indepartarea-de-urgenta-a-placutei-municipiului-MiercureaCiuc-inscriptionata-doar-in-limba-maghiara.html

http://www.adevarul.ro/locale/brasov/Brasov-_Denumirea_in_limba_romana_a_localitatii_Miercurea_Ciuc-acoperita_cu_scriere_runica_secuiasca_0_344365975.html

Cum îşi tratează România viitorul: Guvernul i-a plătit unui tânăr un master de 70.000 de euro, l-a chemat acasă şi apoi l-a restructurat

Cum îşi tratează România viitorul: Guvernul i-a plătit unui tânăr un master de 70.000 de euro, l-a chemat acasă şi apoi l-a restructurat

Radu Oprea a obţinut o bursă guvernamentală la o universitate din SUA, apoi a primit o slujbă în România, dar a fost dat afară din motive de criză. Timp de patru ani, Guvernul României a investit 6 milioane de euro pentru şcolirea tinerilor în străinătate, apoi nu i-a mai angajat sau le-a dat posturi sub pregătirea lor.

Radu Oprea are 30 de ani şi până acum o săptămână, când a primit notificarea că a fost restructurat era inspector la Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST), la Direcţia de Strategii şi Politici de Tineret. Radu este unul dintre bursierii Guvernului României care a primit din partea statului 70.000 de euro pentru un masterat la Universitatea Pepperdine, din Los Angeles, SUA. Când Guvernul a investit aceşti bani în el i-a condiţionat întoarcerea în România şi angajarea în sistemul public pe o funcţie de management.

Radu fusese admis la patru universităţi, dar a ales-o pe cea din L.A., pentru că acolo putea studia politici publice, ceea ce îşi dorea să facă. De când s-a întors din America, Radu s-a reangajat la Autoritatea de Tineret, unde lucrase şi înainte de bursă. Potrivit contractului, Radu trebuia să lucreze pe o funcţie de conducere. Numai că, spune el, „funcţiile de conducere se dau pe criterii politice până la cel mai mic post de director adjunct. Iar pe funcţii pe execuţie nu se merită să stai. De la începutul anului am lucrat efectiv 18 ore pentru stat”, susţine Radu Oprea. De când s-a întors din America, Radu a mai făcut nişte cursuri de administraţie pentru a deveni manager. Tot degeaba.

Vestea că a rămas fără loc de muncă a primit-o printr-o notificare în care erau enumerate numai legile în baza cărora s-a făcut restructurarea, nu şi motivele ei. Din departamentul lui de 15 oameni au fost daţi afară nouă, iar din toată agenţia de 205 au zburat 40.

„Nu stătea el în banii ăştia”

Preşedinta ANST, Doina Melinte, spune că angajaţii au fost restructuraţi în baza legilor în vigoare. „Sunt criterii stabilite împreună cu sindicatele, cu care toată lumea a fost de acord. S-a ţinut cont de situaţia personală a fiecăruia”, a spus Doina Melinte. Despre Radu, Melinte a spus că el „este un băiat foarte deştept şi nu stătea în banii pe care îi primea de aici. Era şi singur. Era pregătit din toate punctele de vedere şi avea şi proiectele lui”.

Radu Oprea se simte uşurat acum că „a scăpat” de contractul de la stat. „Legat de situaţia mea, personal mă avantajează că ­m-au dat afară, deoarece pot acum să-mi coordonez proiectele mai bine. Am pro­iecte legate de Dezvoltarea Metodei SMART de Politici Publice, de Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud – Est, unde sunt preşedinte şi avem un proiect POSDRU. Am făcut tot posibilul să lucrez în sistemul public, chiar de pe funcţie de execuţie, şi nu de conducere, aşa cum trebuia”, ne-a spus el.

Niciun bursier nu a fost angajat ca manager

Guvernul român a cheltuit şase milioane de euro, în perioada 2004-2007, pentru studiile a 148 de tineri pe care trebuia să-i angajeze la stat, pe posturi de conducere. Tinerii întorşi de la bursă şi-au organizat o asociaţie prin care ţin legătura unii cu ceilalţi. „Majoritatea bursierilor şi-au respectat cu vârf şi îndesat contractele pe care le-au semnat. De mai bine de doi ani, de când s-au întors în ţară primii bursieri, instituţiile statului nu au fost în stare să-i plaseze în posturile în care ar fi putut juca rolul de vectori ai schimbării. Niciunul dintre ei nu a fost angajat conform contractului”, a spus Simion Ilie, preşedintele asociaţiei, el însuşi fost bursier la Universitatea „Paul Sabatier” din Toulouse 3, din Franţa.


Cine supervizează programul

Absolvenţii burselor Guvernului României sunt supervizaţi de o comisie care aparţine de Ministerul Educaţiei şi al cărei preşedinte este numit de către prim-ministru. Pentru că nu au fost candidaţi, în prezent, comisia nu are un preşedinte oficial. Reprezentanţii de la Ministerul Educaţiei spun că noul preşedinte va fi rectorul Luca Iamandi, de la Academia de Poliţie din Bucureşti.

“Funcţiile de conducere se dau pe criterii politice până la cel mai mic post de director adjunct. Iar pe funcţii pe execuţie nu se merită să stai.”

Tinerii au fost primii concediaţi

Şefa directă a lui Radu, Manuela Mureşan, de la Direcţia de Strategii şi Politici de Tineret a ANST, spune că nu ştia de oamenii care vor fi daţi afară. A primit un telefon de la conducerea instituţiei şi a aflat că din 15 angajaţi va rămâne cu 6. „Când am întrebat «de ce aceşti oameni?», mi s-a spus că nu aveau în întreţinere copii sau pe altcineva. Se merge pe principiul că tinerii pleacă primii”, a spus şefa departamentului.

Despre Radu spune că este un băiat deştept, dar că i se potriveşte mai bine funcţia de lider. „Prima dată el a fost consilier la cabinetul doamnei ministru Sorina Plăcintă (n.r. – fost ministru al Tineretului şi Sportului) şi atunci lucram cu el pe mai multe proiecte, pentru că ministrul îl recomanda. Apoi, când a plecat ministrul, a fost dat la mine în direcţie. Dar el nu venea tot timpul la program pentru că avea mai multe proiecte”. Manuela Mureşan spune că Radu Oprea a cerut în luna mai 2010 să lucreze cu jumătate de normă, adică doar patru ore pe zi, „pentru că avea de lucru la mai multe proiecte şi la doctorat”. Radu Oprea recunoaşte că el a cerut să lucreze doar patru ore pe zi, dar susţine că nu primea de lucru şi atunci mergea la întâlniri pentru alte proiecte.

Cine nu are copii, primul pe listă

Secretarul general de la ANST, Codrin Nedelcu, susţine că nu s-a ţinut cont de nume atunci când s-a hotărât restructurarea, ci de organigrama şi de criteriile stabilite de comun acord cu sindicatele: să nu fie unic întreţinător de familie şi să nu fie în prag de pensie.

sursa: Adevarul

Adevarul: Denumirea în limba română a localităţii Miercurea Ciuc a fost acoperită cu scriere runică secuiască

  • Talida Bendriş

Indicator secuiesc

Indicator secuiesc

Denumirea în limba română a localităţii Miercurea Ciuc de pe panourile de intrare şi de ieşire în/din oraş a fost acoperită, în noaptea de marţi spre miercuri, cu autocolante reflectorizante inscripţionate în scrierea runică secuiască, potrivit Mediafax.

CITEŞTE ŞI:

Mircea Duşa: „În ultima perioadă a crescut numărul evenimentelor cu un puternic specific antiromânesc“

În dimineaţa aceasta, pe indicatoarele amplasate la cele 6 intrări/ieşiri din Miercurea Ciuc nu mai exista inscripţia în limba română a localităţii, ea fiind acoperită complet de autocolante cu vechea scriere secuiască a denumirii reşedinţei harghitene, sub care figurează doar denumirea în limba maghiară - Csikszereda.

Poliţiştii rutieri au anunţat Primăria Miercurea Ciuc, cerând ca autocolantele să fie dezlipite şi că, în calitate de administrator al panourilor rutiere şi al drumurilor din localitate, va suferi consecinţele. „Vom sancţiona contravenţional administratorul domeniului public şi vom înlocui panourile indicatoare pe care nu se mai regăseşte denumirea în limba română a localităţii Miercurea Ciuc", a declarat pentru Mediafax, şeful Poliţiei Rutiere Harghita, comisarul şef Cezar Asandei.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, Gheorghe Filip, a afirmat că un astfel de demers reprezintă o încălcare a legislaţiei în vigoare şi că, în paralel cu măsurile de sancţionare a Primăriei, se va desfăşura o anchetă pentru depistarea vinovaţilor.

„Panourile nu mai sunt conforme cu standardele legale şi prevederilor OUG 195/2002 şi nici cu HG 1206/2001, care prevăd că indicatoarele pot fi inscrirţionate şi în limba minorităţii, dacă ponderea acesteia depăşeşte 20 la sută, cu condiţia ca prima inscripţionare a localităţii să fie făcută în limba oficială a statului. În cazul de faţă inscripţia în limba română nu mai există, astfel încât vor fi luate măsuri de sancţionare şi, în paralel, vom desfăşura cercetări pentru a descoperi cine a lipit autocolantele cu scriere runică secuiască" a precizat Gheorghe Filip pentru Mediafax.

Primăria „aruncă pisica“ la alţii

Reprezentanţii Primăriei Miercurea Ciuc au declarat că nu au autorizat un astfel de demers, că au aflat de la jurnalişti de el şi apreciază că el ar fi „un răspuns" dat Poliţiei Rutiere de către un cetăţean nemulţumit de amenzile aplicate municipalităţii pentru panourile inscripţionate în limba maghiară, aflate în sensurile giratorii din faţa Tribunalului Harghita şi a Liceului Marton Aron.

„Nu am autorizat acest lucru, chiar noi am pornit, în urmă cu o jumătate de an, o astfel de acţiune prin care să primim autorizaţie să putem noi, ca Primărie, să montăm astfel de inscripţii, dar ne-a fost resprinsă de instanţa judecătorească. Acum aflu de la Dvs. că au fost lipite astfel de autocolante. Se pare că această acţiune este un răspuns la actele Poliţiei, care s-a legat de inscripţiile maghiare şi chiar a amendat Primăria Miercurea Ciuc, lucru care a stânjenit pe cineva care, ca reacţie, a făcut acest demers" a spus viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Szoke Domokos.

În cursul după-amiezii, angajaţii primăriei vor dezlipi autocolantele care au fost montate pe indicatoarele de la ieşirile şi intrările în Miercurea Ciuc, pentru a „rezolva problema fără alte diversiuni", conform declaraţiei viceprimarului.

Scrierea runică secuiască este cvasinecunoscută de populaţia maghiară, la nivelul judeţelor Covasna şi Harghita urmând cursurile de învăţare a acesteia, iniţiate de „Garda Secuiască", aproximativ 200 de persoane.

CITEŞTE ŞI:

Plăcuțele în limba maghiară montate în prezența lui Tokes Laszlo vor fi date jos

Tokes Laszlo vrea autonomie și pentru județele Bihor și Satu Mare

FOTO Tokes Laszlo a montat ilegal plăcuțe bilingve pe două străzi din Oradea

Primarul din Miercurea Ciuc, amendat pentru indicatoarele de orientare maghiare

Secuime: cum a ajuns limba maghiară peste limba română

Cum explică primarul din Sfântu Gheorghe tichetele de parcare în limba maghiară: "Graniţele s-au mutat peste capul nostru"

Reacţia preşedintelui UDMR, Marko Bela: "Nu se prăbuşeşte lumea dacă limba maghiară stă deasupra limbii române”

Secuime: strada Horea, Cloşca şi Crişan a devenit “Dealul Attila”

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Sursa: http://www.adevarul.ro/locale/brasov/Brasov-_Denumirea_in_limba_romana_a_localitatii_Miercurea_Ciuc-acoperita_cu_scriere_runica_secuiasca_0_344365975.html

miercuri, 22 septembrie 2010

UDMR ANTIROMANIA. STUPEFIANT. Desi a fost amendat cu 7260 de lei, primarul UDMR din Miercurea Ciuc, Raduly Robert, refuza sa respecte legea!

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc preferă să fie amendat lunar, decât să înlocuiască indicatoarele de orientare inscripţionate mai întâi în limba maghiară şi apoi în limba oficială a statului


Primarul municipiului, Raduly Robert Kalman, a fost sancţionat contravenţional deja de două ori şi i s-a pus în vedere înlocuirea acestora în termen de 30 de zile, altfel va fi din nou sancţionat
Amenzile aplicate au fost contestate la Judecătoria Miercurea-Ciuc Deşi a fost amendat de două ori până acum de către Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita pentru indicatoarele de orientare amplasate în Miercurea-Ciuc care sunt inscripţionate mai întâi în limba maghiară şi abia mai apoi în limba oficială a statului, primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Raduly Robert Kalman (foto), se pare că nu se sinchiseşte să le înlocuiască. Deşi i s-a pus în vedere înlocuirea urgentă a acestora.
Ieri, în municipiul Miercurea-Ciuc, la intersecţiile din faţa Tribunalului Harghita şi Liceului Teoretic ,,Marton Aron" încă se puteau vedea aceste indicatoare care nu sunt conforme cu standardele prevăzute de lege. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că primarul municipiului reşedinţă de judeţ a fost sancţionat contravenţional de două ori pentru amplasarea acestor indicatoare neconforme. O dată cu o amendă în valoare de 1.260 de lei şi a doua oară cu 6.000 de lei, iar dacă în termen de 30 de zile nu le va înlocui, atunci va fi sancţionat din nou.

Sursa: Informatia Harghitei

Vezi si http://tanasadan.blogspot.com/2010/09/documente-primarul-udmr-din-miercurea.html

http://tanasadan.blogspot.com/2010/04/document-prefectura-harghita.html

CARPA SECUIASCA arborata pe institutii de invatamant. Ministrul Funeriu refuza sa raspunda unor profesori ingrijorati de extremismul maghiar! FOTO

From: Liviu horia Pop
Subject: scrisoare_deschisa
To: "daniel.funeriu@min.edu.ro" , public@min.edu.ro, "calitate@mec.edu.ro"
Cc: stefan.radeanu@curierulnational.ro, redactie@hotnews.ro, "dan.constantin@jurnalul.ro"
Date: Friday, July 23, 2010, 8:55 AM

SCRISOARE DESCHISĂ

Către,

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

- Domnului Ministru -

Cu deosebit respect, pe această cale vă semnalăm o situaţie inedită din municipiul Gheorgheni, judeţul Harghita, unde unii manageri ai instituţiilor de învăţământ din aşa-zisul „Ţinut Secuiesc” se depărtează de scopul firesc al actului educaţional şi se implică tot mai mult în fenomenul de îndoctrinare a copiilor şi tinerilor cu idei etnico-separatiste promovate de organizaţii extremiste, cum ar fi Consiliul Naţional Secuiesc – CNS.

Suntem un grup de 12 cadre didactice care continuăm să credem că şcoala are menirea nobilă de a-i educa pe tineri, cu predilecţie în spiritul bunei convieţuiri şi nicidecum de a-i îndoctrina cu idei separatiste, pe criteriu etnic, arborând pe faţada instituţiei un simbol al separatismului, aşa-zisul steag al judeţului Harghita. Precizăm că, în fapt, acest aşa-zis „drapel secuiesc” este drapelul CNS, o organizaţie neînregistrată, cunoscută în zonă (şi nu numai) că promovează idei separatiste, revizioniste, antiromâneşti. Acest drapel este denumit de CNS ca fiind „simbolul autodeterminării secuieşti”. Din acest motiv, nu înţelegem de ce steagul unei organizaţii de acest gen trebuie să fie arborat pe instituţiile de învăţământ.

Chiar dacă managerii instituţiilor respective îmbrăţişează astfel de idei şi concepte, acest lucru nu trebuie să se răsfrângă asupra modului în care copiii noştri, indiferent de etnie, sunt educaţi.
Vă rugăm să vă implicaţi în rezolvarea acestei situaţii, să stopaţi întinarea acestui act ales – EDUCAŢIA – cu astfel de mizerii. Suntem suficient de marcaţi de ceea ce se întâmplă cu învăţământul românesc, nu vrem ca şcolile să se transforme în terenuri de luptă ale politicii, cu atât mai mult ale politicii extremiste, naţionaliste.

În speranţa că veţi lua în considerare solicitarea noastră,

Vă mulţumim!

Din partea Grupului de Iniţiativă pentru o Educaţie Curată,

Pop Liviu Horia

P.S. anexăm câteva fotografii (atachement), precum şi link-ul spre pagina web unde se poate vedea clar cui îi aparţine „drapelul secuiesc”. www.sznt.ro










Institutul Cultural Roman „Mihai Eminescu“ de la Chisinau va fi inaugurat saptamana viitoare

Institutul Cultural Roman „Mihai Eminescu“ de la Chisinau va fi inaugurat saptamana viitoare
Institutul Cultural Roman „Mihai Eminescu" de la Chisinau va fi inaugurat miercuri, 29 septembrie, la ceremonia de deschidere urmand sa participe ministrul Afacerilor Externe al Romaniei, Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene al Republicii Moldova, Iurie Leanca, presedintele Institutului Cultural Roman, Horia-Roman Patapievici, ambasadorul Romaniei in Republica Moldova, Marius Lazurca si directorul ICR „Mihai Eminescu" Chisinau, Petre Guran, transmite Romanian Global News, care citeaza ICR.

Cu aceasta ocazie va avea loc si un concert inaugural sustinut in Sala cu Orga de la Chisinau de Romanian Piano Trio, format din muzicienii Alexandru Tomescu, Razvan Suma si Horia Mihail, care vor interpreta lucrari din repertoriul romanesc si international. ', CAPTION, 'Romanian Global News',BELOW,RIGHT, WIDTH, 300, FGCOLOR, '#CCCCFF', BGCOLOR, '#333399', TEXTCOLOR, '#000000', CAPCOLOR, '#FFFFFF', OFFSETX, 10, OFFSETY, 10);" onmouseout="return nd();">Romanian Global News este partener media al evenimentului

Institutul Cultural Roman „Mihai Eminescu“ de la Chisinau va fi inaugurat saptamana viitoare

Deschiderea Institutului Cultural Roman „Mihai Eminescu" de la Chisinau este rezultatul eforturilor ICR si Ministerului Afacerilor Externe de extindere a retelei institutelor culturale romanesti, ca instrument al unei diplomatii culturale moderne.

Institutionalizarea unei „case a culturii romane" in Basarabia a constituit o prioritate a politicii externe romanesti, iar ICR „Mihai Eminescu" de la Chisinau isi propune edificarea unor punti spirituale noi intre cele doua maluri ale Prutului, regasirea si consolidarea comunitatii de limba, cultura si traditii.

„Institutul Cultural Roman de la Chisinau a primit numele simbolic al poetului «Mihai Eminescu». Este numele unei identitati comune, unei istorii comune, unei simtiri comune, care face ca atat spatiul dintre Dunare si Prut, cat si spatiul dintre Prut si Nistru sa se regaseasca in mod natural in aceasta personalitate. Acest nume traseaza, intr-un fel, programul acestui Institut. Este un Institut care porneste de la premisele comune, pentru a cladi un viitor in care spatiile respective sa se regaseasca", explica Petre Guran, directorul ICR „Mihai Eminescu" Chisinau.

Absolvent al Facultatii de Stiinte Politice al Universitatii Bucuresti si doctor in istorie, cu o teza sustinuta in 2003 la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, fost membru al Centrului de Studii Elenice al Universitatii Princeton, Petre Guran este autorul a numeroase studii, articole si recenzii pe teme de antropologie, istorie si actualitate politica si religioasa.

Sursa: Romanian Global News

marți, 21 septembrie 2010

BANC POLITIC. Preşedinţii de la sfârşitul lumii - Ghimpu, Medvedev și Lukașenko

BANC POLITIC. Preşedinţii de la sfârşitul lumii - Ghimpu, Medvedev și Lukașenko
Foto: www.znupii.ro

Dumnezeu îi convoacă de urgenţă pe Medvedev, Lukaşenko şi Ghimpu pentru a le spune că, din cauza nelegiuirilor din teritoriile fostei URSS, a sosit ceasul cel din urmă şi Apocalipsa este inevitabilă. Plecaţi acasă, le porunceşte Tatăl Ceresc, şi le spuneţi oamenilor că sfârşitul lumii este aproape, au rămas zile numărate. Rugaţi-vă şi aveţi grijă să atenuaţi cumva mesajul, ca să nu panicaţi tare populaţia.


Medvedev revine la Moscova şi se adresează naţiunii.
- Am două veşti. Una bună, alta proastă. Cea bună e că Dumnezeu există! Cea proastă-i că până la sfârşitul lumii au rămas zile numărate.

Lukaşenko:

- Două lucruri trebuie să vă spun. Întâi că, în afară de mine, tătucul ţării, există şi Tatăl Ceresc. Apoi că sfârşitul lumii este aproape.

Ghimpu:
-Stimaţi, concetăţeni, am două veşti pentru Dumneavoastră. Prima. M-am întâlnit cu Dumnezeu, ceea ce înseamnă că el m-a recunoscut ca preşedinte. Şi a doua. Eu voi fi preşedintele vostru până la sfârşitul lumii!

Sursa: Blogul lui Petru Bogatu

CURENTUL: Attila Verestoy, zis „Drujba lui Dumnezeu“, la un pas de a fi linşat în Mureş

de Olga Dumitrescu


Şeful Administraţiei Bazinale Mureş, Teodor Giurgea, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că senatorul Verestoy Attila, poreclit şi „Drujba lui Dumnezeu“, este „vinovatul numărul unu de despăduriri“ în judeţul Harghita, apreciind că din cauza acestora au fost probleme mari în zonă, la viiturile din urmă cu câteva luni.
Teodor Giurgea, care este şi consilier judeţean din partea PDL, i-a acuzat pe proprietarii de păduri, „în frunte cu Verestoy Attila“, de „bătaie de joc“ faţă de protecţia mediului, transmite corespondentul Mediafax.
„Vreau să atrag atenţia asupra bătăii de joc din partea proprietarilor de păduri, în frunte cu Verestoy Attila, faţă de ceea ce înseamnă protecţia mediului şi protecţia împotriva viiturilor. Din cauza acestor despăduriri masive care s-au făcut am avut probleme extraordinar de mari. Noi am avut norocul că a venit torentul la cumpăna apelor şi s-a împărţit în bazinul Târnava Mare, Târnava Mică şi atunci paguba sau forţa apelor a fost împărţită la doi. Dar dacă se întâmpla ca toată viitura aia să vină pe un versant, era dezastru, că cred că apa ajungea şi la zece metri. Am avut norocul că s-a dus şi în Târnava Mare şi Mică, dar toate aceste stricăciuni s-au produs din cauza despăduririi“, a spus Giurgea.
El a arătat că a făcut apel la oameni ca, în cazul în care fac despăduriri, să procedeze la tăieri graduale şi să împădurească la loc, „lucru care din nefericire nu se întâmplă“.
„Dacă se merge în ritmul ăsta - noi am avut un studiu făcut - în maximum zece ani catastrofele în România se vor înmulţi cu cinci. De cinci ori mai mare şi de cinci ori mai multe. Pentru că unda de viitură, când nu are nimic în calea ei, face ravagii şi prăpăd. Antrenează partea de mâl şi tot ce prinde în cale. Şi sigur vine foarte repede, omul nu are timp să se apere. Dacă venea printre copaci, mai avea timp să fugă pe dealuri. Aşa numai se trezeşte cu apa în casă, la vârful acoperişului. Aceasta este politica unor oameni şi nu mă feresc să o spun, a unor oameni nesăbuiţi, fără nicio gândire umană, de a despăduri aşa, doar de dragul de a face bani. În judeţul Harghita, vinovatul numărul unu de despăduriri este Verestoy Attila“, a susţinut Giurgea.
Potrivit acestuia, oamenii sunt depăşiţi de evenimente şi de personaje politice „fără noimă şi fără bun-simţ“, care nu ţin cont de nimic.
Giurgea a adăugat că oamenii din zonă ştiu cine este de vină pentru despăduriri şi că ar fi fost în stare să îl „linşeze“ pe senator dacă el mergea acolo după ce viitura le-a distrus avutul.

Integral in Curentul

Sfânta Liturghie Arhierească la Isacova – Valea Moravei, Serbia

Pe data de 18 august în biserica ortodoxă română cu hramul Sf. Mucenici Montanus şi Maxima din Isacova a fost oficiata Sf. Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte Dr. DANIIL, Episcop al Daciei Felix (al românilor din Serbia) împreună cu Părintele Boian Alexandrovici, protopop al Daciei Ripensis, Părintele Teodor Miclea parohul Uzdinului, Părintele Petru Măran parohul Seleuşului, Părintele Emanuel Tăpălagă parohul Sănmihaiului şi fratele Iel Buobu Lui ipodiacon al Parohiei de Horreum Margi şi Isacova. La slujbă au participat câteva zeci de credincioşi din care mulţi s-au împărtăşit.



Sursa: http://www.protopopiatuldaciaripensis.rs/

luni, 20 septembrie 2010

ADEVARUL. Secuime: cum a ajuns limba maghiară peste limba română

de Ionel Dancu

În judeţele Harghita şi Covasna, mai multe denumiri de pe primării, case de cultură, indicatoare rutiere, intrări în sate, drumuri forestiere, săli de sport, plăcuţe turistice, sunt mai întâi în limba maghiară, apoi în limba română.

În comuna Bodoc din Covasna, un panou din lemn te informează că "KOZSEGI UT". Abia dedesubt, cu litere mai mici, afli în limba română că eşti pe drumul forestier al comunei. Sala de sport e mai întâi "SPORTCSARNOK" şi abia apoi "Sala de sport", iar mesajul de intrare în comună sună aşa: "Isten Hozta Bodok Kozsegbe".

Integral in Adevarul

GALERIE FOTO. Carpa secuiasca a iredentistilor maghiari din UDMR si PCM arborata pe zeci de institutii publice din Covasna si Harghita!

Carpa secuiasca careia UDMR si PCM ii spun "drapel secuiesc" este in acest moment arborata, sub nasul autoritatilor romane, pe zeci de institutii publice ale autoritatilor publice locale din Covasna si Harghita, de foarte multe fiind insotita de drapelul Ungariei si de lipsa drapelului Romaniei.































Lista completa aici.

HARGHITA. Romanii, victimele alocarilor fondurilor publice controlate de UDMR. Banii publici ai CJ Harghita - 95% pentru unguri, 5% pentru romani!

Cum sunt epurati etnic romanii din judetul Harghita de catre Uniunea Democrata Maghiara din Romania? Sunt ei urcati in vagoane si trimisi in afara judetului? NU. Atunci cum sunt epurati? Pai uite cum: UDMR controleaza din punct de vedere politic zona, asa incat ei au painea si cutitul atunci cand vine vorba de impartitul fondurilor publice. Si uite asa, UDMR are grija ca fondurile sa se scurga preponderent catre zonele cu locuitori majoritar maghiari, iar romanilor sa le curga cateva "firmituri" pentru a pastra aparenta "europenismului" si "multiculturalismului" UDMR.
CJ Harghita urmeaza sa adopte hotarea de mai jos in sedinta din data de 21 septembrie. Si o va adopta, fara probleme. Doar ca documentul arata, negru pe alb, cum sunt epurati etnic romanii in judetul Harghita. Din cei 80.000 de lei, doau 4000 de lei sunt alocati zonei romanesti din judet, adica 5% din totalul fondurilor. Echitabil, nu?

Fonduri Microregiuni Harghita Epurarea Etnica a Romanilor

TIGANII au mai multa demnitate decat ministrul Vasile Blaga si sefii IJP si IJJ Harghita!

Organizaţiile romilor cer excluderea din UDMR a primarului din Miercurea Ciuc

Mai multe ONG-uri dedicate drepturilor romilor au transmis astăzi o scrisoare deschisă autorităţilor în semn de prostest faţă de evenimentele de comemorare a dictatorului Miklos Horthy, ce au avut loc la Miercurea Ciuc, pe 11 septembrie.
Reacţia vine după ce ieri, prin intermediul Evz.ro, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România şi-a exprimat „consternarea faţă de evenimente”.

Reţeaua Naţională a Tinerilor Romi, organizaţia Policy Center for Roma and Minorities şi Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună” cer în scrisoarea deschisă „sancţionarea administrativă şi demiterea conducerii autorităţilor publice locale care au autorizat, în mod ilegal, manifestările(...), analizarea legalităţii organizării în spaţiul public a manifestărilor extremiste de către organizaţia “Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate" şi scoaterea acesteia în afara legii,(...)excluderea din Uniunea Democratică a Maghiarilor (UDMR) din România a domnului Robert Raduly, primarul oraşului Miercurea Ciuc”, precum şi „condamnarea publică” a acţiunilor de către preşedintele UDMR, Marko Bella.

Documentul este adresat preşedintelui Traian Băsescu, vicepremierului Marko Bela, miniştrilor de Interne şi al Apărării dar şi procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi.
Scrisoarea menţionează că „sub guvernarea de extremă dreaptă a lui Miklos Horthy, autorităţile maghiare din Ungaria şi Transilvania de Nord au fost responsabile de ghetoizarea, deportarea şi aplicarea soluţiei finale pentru populaţia evreiască şi romă şi de acţiuni xenofobe care au avut ca victime populaţia românească din Transilvania de Nord”. Protestatarii fac trimitere la Legea 107 din 27 aprilie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, care interzice organizaţile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Integral in Evenimentul Zilei