Superimunitatea, prostia, justiția și bunul simț

Cunoașteți cu toții povestea cu votul modificărilor la Codul Penal, intervenția energică a ambasadelor, intervenția unor instituții de drept din țară și beneficiile politice pe care le trage TB… nu le mai repet.
Fac însă câteva precizări:

- cât de slab pregătit trebuie să fii și cât de puțin patriot trebuie să fii ca să nu îți dai seama că orice slăbire a controlului instituțiilor de drept asupra oamenilor care dețin puterea publică (pe diverse paliere) înseamnă un regres pentru România?

- cât de slab pregătit trebuie să fii și cât de puțin patriot trebuie să fii să nu conștientizezi că o astfel de modificare va avea repercursiuni imense asupra imaginii și intereselor europene și internaționale ale României?

- cât de slab pregătit trebuie să fii să admiți că cei mai expuși la infracțiuni de corupție trebuie să fie ușor scutiți (sau mai protejați) de controlul instituțiilor de drept?

- cât de slab pregătit trebuie să fii să crezi că președintele TB, cel care și-a creat un portret de „cavaler al luptei pentru democrație, anticorupție etc.” nu va ieși imediat cu sintagma „lovitură de stat” la orice diminuare a controlului instituțiilor de drept asupra politicienilor?

- cât de slab pregătit trebuie să fii să afirmi că doar funcționarii publici (în sensul restrâns al Legii 188/1999) sunt ordonatori de credite, nu și politicienii, când realitatea este exact invers? Situațiile în care funcționarii publici sunt ordonatori de credite sunt foarte puține (de ex: în cazul în care șeful instituției, un politician, le-a delegat această sarcină prin act administrativ sau sunt o instituție -puține cazuri – condusă de un funcționar public sau asimilat). Art. 20, alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare zice: „Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome”…;

- cât de slab pregătit trebuie să fii să afirmi că funcționarii publici au contract de muncă?! Nu au! În instituțiile publice funcționărimea este formată din funcționarii publici (în sensul Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici ) care sunt numiți prin decizie a conducătorului instituției și personalul contractual (singurii care au contract de muncă), aspecte pe care le cunoaște orice angajat al unei instituții publice din România;

- cum să nu înțelegi că sensul atribuit de Codul Penal „funcționarului public” este diferit de cel atribuit de Legea 188/1999? Și, dacă prin absurd ai dori să modifici ceva aici, acea modificare nu se poate referi la universul persoanelor care pot cădea sub incidența art. 147 (1) din CP, ci eventual denumirea… poți, de exemplu, să optezi pentru o altă denumire generică („agent public”), deși mie mi se pare că nu există nici o explicație rațională pentru a modifica respectivul articol din CP.

Continuare: Blog CatalinCornea.ro